Cum ne pregătim pentru sezonul rece. Ce pericole îi pândesc pe români în iarna lui 2020. Un medic cunoscut avertizează

Andrei Cezar 22.10.2020, 18:29
Cum ne pregătim pentru sezonul rece. Ce pericole îi pândesc pe români în iarna lui 2020. Un medic cunoscut avertizează

Anul acesta am avut parte de o toamnă extrem de generoasă din punct de vedere al temperaturilor și al vremii de afară. Soarele tomnatic ne-a scăldat mai tot timpul în razele sale blânde, iar acum, în prag de noiembrie, pare că nu vrea să se mai dea dus de pe meleagurile noastre. Cu toate că nici noi nu ne-am dori acest lucru, este cert că mercurul din termomentre va începe totuși să scadă treptat de acum încolo. Odată ce înaintăm spre sezonul rece este bine să ne și pregătim cum se cuvine pentru a face față schimbării de temperatură. Și cum anul acesta este unul inedit din punct de vedere epidemiologic, specialiștii recomandă să acordăm o atenție deosebită și celorlalte boli de sezon, cum ar fi gripa sau virozele. Medicul Valeria Herdea a declarat pentru Impact.ro că cea mai mare grijă ar trebui să o aibă persoanele care se află în categorii de risc, pentru că organismul lor suportă mai greu trecerea de la sezonul cald la cel rece.

Cum ne pregătim pentru sezonul rece. Cei mai predispuși la afecțiuni sunt bolnavii cronici. Ce trebuie să facă ei pentru a se adapta mai ușor

Trecerea de la un anotimp la celălalt este resimțită de corpul uman, care își pune în funcțiune o serie de mecanisme adaptative pentru a face față noilor condiții. Potrivit specialiștilor, primele procese care intră în funcțiune sunt cele de conservare și de protecție. În condiții de frig, organismul își sacrifică circulația periferică pentru a reuși să mențină în funcțiune organele vitale, cum ar fi inima și creierul.

De aceea, persoanele cu boli cronice resimt cel mai puternic tranziția de la un sezon la celălalt. Dacă un organism sănătos se adaptează destul de repede, un bolnav trebuie să fie foarte atent în această perioadă. În plus, afectați de aceste schimbări ale temperaturii sunt și copiii foarte mici.

”Adaptarea este fiziologică la o persoană sănătoasă. Adaptarea care pune probleme se întâlnește la pacienții cronici: cardiaci, hipertensivi, diabetici, obezitate, dislipidemie, bronhopneumopatie obstructivă cronică, deci pacienți cu suferință pulmonară și nu în ultimul rând la grupele extreme. Vorbim aici de grupa de sugari 0-1 an și de vârstnici de peste 75-80 de ani. Acolo unde există comorbidități la această ultimă categorie a seniorilor, întotdeauna avem riscul de a se produce foarte multe viroze, foarte multe suferințe ale aparatului respirator superior și apar complicații pe fondul comobrbidităților, deci al bolilor asociate de care această persoană suferă.”, a declarat pentru Impact.ro medicul primar în medicină de familie, Valeria Herdea.

Ceea ce nu trebuie sub nicio formă neglijat în rândul persoanelor cu afecțiuni cronice este tratamentul medicamentos prescris de doctor.

”Pentru această categorie de vârstă este esențial să își continue tratamentul și să se îmbrace adaptat temperaturii de afară. Se recomandă consumul de lichide suficiente și o alimentație cât mai corectă, formată din pește, lapte, fructe, brânzeturi și vegetale foarte multe.”, a mai precizat medicul.

Valeria Herdea - medic primar medicină de familie
Valeria Herdea – medic primar medicină de familie

Persoanele sănătoase se pot îmbolnăvi ușor de viroze în această perioadă

În cazul sugarilor, mămicile sunt sfătuite ca în această perioadă să îi alăpteze cât mai mult la sân pentru o imunitate sporită.

”Pentru grupa de vârstă 0-1 an, întotdeauna recomandăm alăptarea la sân, deci cât mai mult să meargă pe alimentație naturală, diversificarea să fie corect făcută, nu mai jos de 17 săptămâni și nu mai târziu de 26 de săptămâni și întotdeauna adaptată stării de sănătate a copilului și adaptată la eventualele alergii preexistente în familie, sub supravegherea unui medic.”, a mai spus medicul Valeria Herdea.

Și persoanele sănătoase se pot trezi cu diverse afecțiuni în această perioadă. De aceea, medicii ne recomandă să respectăm anumite reguli simple pentru a înlătura riscurile.

”Atenție foarte mare, pentru că în general majoritatea pacienților se îmbolnăvesc foarte repede atunci când condițiile de habitat personal nu sunt corespunzătoare – case neîncălzite, case neaerisite, sau case unde nu sunt păstrate regulile de igienă.

Nu în ultimul rând, pe fondul pandemiei pe care o traversăm, mare atenție la posibilitatea existenței virozelor, gripei, respectiv a virusului SARS-CoV-2, pentru că aceastea se pot asocia și din păcate formele pot fi extrem de severe, mai ales la pacienții care au și alte suferințe asociate.”

Din fericire, până în prezent nu a fost confirmat niciun caz de gripă, iar numrul persoanelor cu infecții respiratorii este mult mai mic față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică.

Urmăriți Impact.ro și pe