Cum încearcă Rusia să cenzureze rețelele sociale occidentale. Amenzi de sute de mii de dolari pentru marile companii
Google și Meta sunt ameninșate cu amenzi de mai multe milioane de dolari pentru că nu șterg conținutul pe care guvernul rus îl consideră ilegal. Dar, la o privire mai atentă, mesajele sunt simple postări în sprijinul liderului opoziției, Alexei Navalnîi, aflat în inchisoare. Google, Meta și Twitter au fost amendate de Rusia cu peste 600.000 de dolari de la începutul anului 2020.
Peste 60 de procese împotriva rețelelor de socializare occidentale în Rusia în 2021
În vara lui 2018, un poet rus a postat o caricatură pe contul său de Facebook, sub pseudonimul Siberian Viking. Aceasta a desenat vulturul cu două capete de pe stema Rusiei, dar cu fețele președintelui Vladimir Putin și ale premierului de atunci, Dmitri Medvedev. Alături de imagine era o poezie scurtă, care spunea că vulturul este de două ori mai lacom decât alții, a mințit de două ori mai mult și a supravegheat cu patru ochi.
Guvernul rus a cerut companiei Facebook să elimine postarea din cauza „lipsei flagrante de respect față de stat, constituție și președintele Federației Ruse”. Facebook nu s-a conformat, iar postarea a fost inclusă într-unul dintre cele peste 60 de procese împotriva rețelelor de socializare occidentale în Rusia în acest an, soldate cu amenzi de peste 2 milioane de dolari.
Nu se știe câte dintre amenzi au fost, de fapt, plătite. Dar cazurile evidențiază dificultatea de a funcționa într-o țară în care sunt impuse restricții asupra libertății de exprimare și activității politice. Cum s-a întâmplat în cazul fundației anticorupție a lui Alexei Navalnîi, declarată de justiție o organizație „extremistă”.
Google, Meta și Twitter, amenzi de peste 600.000 de dolari
Companiile de socializare sunt obligate să găsească și să elimine „cele mai periculoase lucruri”, cum ar fi pornografie infantilă, sinucidere droguri sau extremism, potrivit șefului de reglementare mass-media Roskomnadzor, Andrei Lipov.
În urma verificării celor peste 600 de postări enumerate în procedurile judiciare împotriva Google, Facebook, Instagram și Twitter a rezultat că doar nouă se referă la abuzuri asupra copiilor sau droguri și 12 la sinucidere. Cele mai multe sunt apeluri de a participa la demonstrații pro-Navalnîi, notează BBC.
„Nici Roskomnadzor și nici Kremlinul nu vor să spună că Rusia are cenzură politică. Cât despre accentul pus pe protecția copilului în declarațiile oficiale, se face pentru a explica maselor largi de ce este necesară această luptă, ei exploatează lacrimile unui copil”, afirmă Sarkis Darbinian, expert juridic la grupul de presiune pentru libertatea de exprimare Roskomsvoboda.
Purtătorul de cuvânt al președintelui Vadimir Putin spunea că acțiunile întreprinse împotriva companiilor de rețele de socializare nu sunt cenzură, ci pur și simplu încercări de a aplica legea rusă. Niciuna dintre companiile occidentale nu s-a conformat regulilor Rusiei, ceea a dus la închiderea LinkedIn în 2016, în timp ce Google, Meta și Twitter au fost amendate cu peste 600.000 de dolari de la începutul anului 2020.