EXCLUSIV

Cum încearcă Aida Parascan, câștigătoarea ”MasterChef”, să îşi revină după pierderea sarcinii. „Îmi dă putere și mă susține în orice situație”. EXCLUSIV

Oana Pascaru 09.06.2021, 17:21

Câștigătoarea concursului MasterChef, ediția din 2013, Aida Parascan, se pregătea să devină pentru a patra oară mămică, însă inima bebelușului ei a încetat să mai bată, în urmă cu trei săptămâni. Aida ne-a mărturisit, pentru impact.ro, că a reușit să treacă peste această mare suferință cu ajutorul credinței: ”Dumnezeu este cel care îmi dă putere și mă susține în orice situație. Vindecarea fiecăruia vine din interior”.

Tatăl copilului a abandonat-o, după ce a pierdut sarcina?

Viața Aidei Parascan a fost un lung șir de necazuri. În urmă cu trei săptămâni, s-a aflat în pragul morții, doctorii luptându-se să îi salveze viața, după ce sarcina s-a oprit din evoluție:

Am fost nevoită să-l nasc natural. Am născut 3 copii pe cale naturală și nu cred că am îndurat cât am făcut-o de data asta. Corpul nefiind pregătit… De când au început contracțiile, din 2 în 2 minute, cred că vreo 6 ore și jumătate a durat. Era întreg. Eu nu am putut să mă uit. Nu era bucăți, din câte mi s-a spus era întreg, dar începuse să se descompună. Nu știu, nu l-am văzut, a povestit Aida Parascan, la “Acces Direct” (Antena 1).

Din păcate, tatăl copilului ei nu i-a fost aproape, la greu:

Am trecut și trec prin momente dificile, însă bărbatul cu care trebuia să am un copil nu a spus nimic despre asta. Nu m-a susținut în tot acest timp, pentru că nu avea cum. Însă, prefer să nu vorbesc despre el, ne spunea Aida, pentru impact.ro, după externare.

Aida Parascan, câștigătoarea MasterChef, după pierderea sarcinii
Aida și cei trei copii ai ei, din prima căsnicie

”Copiii sunt bine, eu trebuie să le fiu sprijin, nu ei, mie”

La trei săptămâni de la tragedie, Aida susține că a reușit să-și adune puterile cu ajutorul credinței:

Dumnezeu este cel care îmi dă putere și mă susține în orice situație. Vindecarea fiecăruia vine din interior, trebuie doar să găsești puterea să te uiți și să îți vezi interiorul pentru a te vindeca. Nu am coșmaruri, sunt împăcată cu tot. Știu că am făcut ceea ce era bine să fac și oricare ar fi fost rezultatul știu că ar fi fost voie divină. Copiii sunt bine, eu trebuie să le fiu sprijin, nu ei, mie. Ăsta e fluxul natural al energiei, altfel i-aș face să sufere și să aibă traume, care ulterior ar fi dificil de vindecat.

Vedeta a revenit, încet-încet, la viața de dinainte:

Sunt bine, am început să ies, să îmi fac treburile de zi cu zi. În primul rând, am încredere în legile divine. Știu că totul se întâmplă cu un scop sau este rezultatul unor acțiuni trecute care nu țin doar de mine. Noi suntem suflete care au un corp, nu un corp căruia la naștere i se dă un suflet. Alegem când să ne întrupăm, ne alegem părinții, experiențele și cât vrem să stăm pe pământ.

Aida are trei copii, din prima căsnicie: Gianina (20 de ani), Samuel (13 ani) și Emilia (10 ani).

Urmăriți Impact.ro și pe