Cum faci cel mai simplu, pufos și aromat cozonac. Metoda cu care nu vei da greș

Cum faci cel mai simplu, pufos și aromat cozonac. Metoda cu care nu vei da greș

Poți avea cozonacul perfect pentru masa de Crăciun, dacă respecți anumite reguli esențiale. Cel mai iubit desert de sărbători este destul de migălos, motiv pentru care trebuie să te înarmezi cu multă răbdare. Din fericire, există o metodă extrem de simplă, care scutește din timpul petrecut în bucătărie. La final vei avea un aluat super pufos și aromat.

Secretul celui mai simplu, pufos și aromat cozonac din lume

De pe mesele de Crăciun, în afară de delicioasele sărmăluțe, piftia de porc, salata de bouef, nu pot lipsi nici feliile de cozonac, care îți fură privirea din prima. Datorită aspectului său apetisant și a gustului parfumat, se vor termina imediat. Dacă te gândești să mai faci câteva tăvi de cozonac pentru masa de revelion, există un truc senzațional, cu care nu vei da greș!

În loc de rețeta clasică de cozonac optează pentru un preparat fără frământare. În felul acesta, vei scuti foarte mult timp, iar aluatul va fi la fel de pufos.

Metoda cu care vei face furori de sărbători

Pentru rețeta de cozonac fără frământare, ai nevoie de următoarele ingrediente: 1 kg făină 000, 50 grame drojdie proaspătă, 5 gălbenușuri + 1 ou întreg pentru uns, 500 ml lapte, 100 grame unt topit, 5 linguri de ulei, 150 grame zahăr, 1 esență vanilie, coaja rasă de la o lămâie sau portocală, un praf de sare și 100 ml lapte pentru dizolvarea drojdiei.

Pentru umplutură îți trebuie 5 albușuri de ou, 250 grame nucă, 50 grame stafide, 150 grame zahăr, 2 linguri cacao și esență de rom.

Rețetă de cozonaci fără frământare

Cerne făina într-un bol cât mai încăpător, apoi adaugă sarea. Topește untul în cuptor sau pe lângă focul de la aragaz, astfel cât să fie mai ușor de amestecat. Încălzește laptele foarte puțin, cât să nu fie rece. Adaugă zahărul, esența de vanilie și coaja rasă de la lămâie. Pentru și mai multă aromă, adaugă coajă de portocală. Amestecă totul până ce zahărul se topește.

Pune drojdia într-un bol, iar peste ea toarnă 100 ml de lapte, o lingură de zahăr și două linguri de făină. Amestecă până când drojdia se omogenizează complet cu restul ingredientelor. Lasă maiaua lângă o sursă de căldură, până când își dublează mărimea.

Urmează aceste reguli de aur

Separă gălbenușurile de albușuri și amestecă-le cu cele cinci linguri de ulei. Cu ajutorul unei linguri de lemn, adaugă în maiaua de cozonac crescută laptele îndulcit și aromat, apoi gălbenușurile bătute cu ulei și untul topit. Regulă esențială: aluatul nu trebuie frământat, ci doar amestecat. Pune compoziția din nou la un loc călduț.

Pentru umplutura de cozonac, bate albușurile spumă, apoi încorporează câte puțin zahărul, până obții o bezea fermă și lucioasă. Amestecă bezeaua obținută cu restul ingredientelor (nuca, esența de rom, cacaua și stafidele). După ce aluatul a crescut, împarte-l în patru bucăți egale sau în șase, în funcție de dimensiunea tăvilor pe care le ai.

Rezultatul va întrece orice așteptare

Unge blatul de bucătărie cu ulei și întinde o foaie de aluat cu ajutorul mâinilor ușor înmuiate în grăsime. Întinde umplutura de nucă pe întreaga suprafață a foii de aluat și rulează ușor. La fel procedezi în continuare.

Împletește cele două foi de aluat și așază cozonacul într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Unge aluatul fără frământare cu ou și presară puțin zahăr deasupra. Lasă-l la crescut 10-15 minute în tavă, după care bagă-l în cuptorul preîncălzit, la 200 de grade, pentru aproximativ 30-35 de minute.

Urmăriți Impact.ro și pe
Cătălina Burghelea
Este redactor Playtech. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și a masterului în Marketing Online din cadrul ASE, Catalina Burghelea s-a alaturat echipei de stiri de...