22:24
Cum decide creierul la ce te gândești. Poate că ți s-a întâmplat să privești pe geamul unui avion sau al unei mașini și, brusc, gândul să te ducă la o întâmplare petrecută cu câteva luni în urmă, când ai avut o discuție intensă cu un coleg despre presiunea de la locul de muncă. De ce ți-ai amintit acel lucru și nu altceva? Ce face ca mintea noastră să aleagă anumite evenimente și de ce visăm uneori „cu ochii deschiși”?
În spatele acestor procese de află un tipar al activității normale a creierului, în zone care laolaltă alcătuiesc ceea ce se numește „rețeaua neuronală prestabilită”, descoperită și denumită după neurologul Marcus Raichle la începutul anilor 2000. Ea explică starea noastră de visare „cu ochii deschiși” din timpul zilei, când ne gândim la noi și la alte persoane ori ne imaginăm evenimente viitoare.
Această rețea neuronală prestabilită e activă tocmai atunci când, în aparență, o persoană pare că „nu face nimic”. De regulă, este vorba de momentele în care suntem relaxați și lipsiți de o concentrare către o sarcină, către un scop. Pur și simplu, ne trec gânduri prin cap chiar și când ne holbăm pe geam, fără un motiv anume.
Când această rețea funcționează, alte rețele din creier devin mai pasive, precum cele care implică atenția, memoria de lucru sau luarea de decizii, scrie iflscience.com. Acest lucru permite creierului „să umble hai-hui”.
Anumite întâmplări sunt mai susceptibile de a ne reveni spontan amintire, așa cum sunt cele petrecute mai recent, cu un factor emoțional ridicat, importante pentru viața noastră. Ele ne capturează atenția și pentru un motiv bine întemeiat. Acest tip de amintiri sunt esențiale pentru relația noastră cu mediul înconjurător, atât fizic cât și social, și ajută la propria supraviețuire.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Se crede că creierul stochează amintirile într-un mod asociativ și reconstructiv, adunând detaliile amintirilor într-o manieră distributivă și aducându-le laolaltă după regăsirea lor în „labirintul” aducerilor-aminte. Această stocare nu se realizează mecanic, de parcă am arhiva niște clipuri în ordinea cronologică a filmării lor.
Asta înseamnă că memoriile pot fi asociate cu tipuri diferite de stări, senzații, emoții și detalii contextuale. Prin urmare, fiecare bit de informație poate servi ca declanșator al unei alte amintiri. Așa se întâmplă când dăm peste un miros, un sunet ori o imagine, chiar dacă uneori nici nu suntem conștienți de ce anume a declanșat acea amintire specifică.
Într-adevăr, multe din procesele cognitive au loc fără implicarea conștientă a atenției. Ca rezultat, s-ar putea să ai senzația, uneori, că nu te afli „în controlul” gândurilor tale, dar o bună parte din acest control poate fi, oricum, o iluzie. Mai degrabă am încerca să ne explicăm și să raționalizăm procesele cognitive ale creierului nostru.
Altfel spus, creierul procesează încontinuu informații și realizează conexiuni între diferitele părți ale „puzzle”-ului cunoștințelor noastre. Aceasta înseamnă ca gândurile și asocierile să ne vină în minte când mecanismele controlului nostru conștient sunt „închise”.
Natura spontană a gândurilor și amintirilor sunt aduse la suprafață prin rețeaua neuronală prestabilită de care am pomenit la început, iar acest lucru este fundamentul imaginației și al creativității. Acesta e motivul pentru care, uneori, aflați sub duș, zicem „Aha!” când „ne-a dat prin cap”, aparent din senin, soluția unei probleme, de exemplu, la care ne gândeam în mod (prea) conștient de multă vreme.
În acele momente creierului i se dă, de fapt, ocazia să se odihnească și să umble hai-hui prin mulțimea de informații stocate deja, făcând conexiuni pe care, în modul „control”, focusat, nu le-ar fi făcut.
Ideile spontane nu sunt mereu un lucru bun, totuși. Amintirile nedorite pot năvăli și ele, deranjând liniștea emoțională din acele momente și ducând la retrăiri de senzații dureroase, de care, poate, doream să scăpăm. Mai ales că acest tip de flashback-uri pot genera anxietate, teamă, vinovăție sau rușine pe care le-am fi vrut uitate.
De exemplu, în depresia și anxietatea postnatală, noile mămici pot începe să aibă gânduri deranjante despre rănirea copilului lor. fără ca, efectiv, să-și dorească să facă un asemenea lucru cumplit. Asemenea lucruri sunt întotdeauna de nedorit , iar cel mai bun lucru este ca persoana care trece prin asemenea stări să caute ajutor specializat sau măcar un sprijin afectiv apropiat. De asemenea, terapia comportamentală cognitivă poate fi o soluție în asemenea situații.
Oricum, merită să ne amintim că o bună parte din gândurile noastre ne vin în minte într-un mod spontan, iar acesta este un lucru firesc pentru memoria umană și procesele de gândire. Și permițând creierului să ia o pauză de la concentrare, îi permitem, de fapt, să genereze gânduri creative și soluții la problemele noastre.
