Ford a lansat producția de serie a noului model Ford Puma, prima mașină hibrid produsă în România. Automobilul va ieși pe porțile uzinei de la Craiova, iar investițiile americanilor sunt pe măsură.
Americanii de la Ford s-au ținut de cuvânt și au lansat producția în serie pentru un al doilea model produs în uzina de la Craiova. E vorba de Ford Puma, un model hibrid, primul de acest fel produs în România.
Modelul este unul compact, beneficiază de tehnologia Ford EcoBoost Hybrid de 48 de volţi, care vine în completarea motorul EcoBoost de 1,0 litri.
Astfel, mașina dezvoltă 155 CP, datorită sistemului hibrid care permite montarea unei turbine mai mari şi eliminarea turbo-lagului prin sistemul electric.
Primele modele Ford Puma au ieșit pe poarta uzinei din Craiova marți, 8 octombrie, când a fost lansată producția de serie. Modelul va putea fi cumpărat chiar la finalul acestui an, în luna decembrie.
Pentru piața din România, modelul Ford Puma are un preț de pornire de aproximativ 17.000 – 18.000 de euro. Pe piața din Anglia, potrivit anunțului Ford, prețul pornește de la aproximativ 23.500 de euro.
„Nu am nicio îndoială că Puma va avea un succes uriaș în toată Europa”, a spus Stuart Rowley, președintele Ford Europa.
Pentru producția modelului Puma la uzina din Craiova s-au făcut și eforturi financiare pe măsură. Au fost angajate încă 1.700 de persoane, iar uzina a beneficiat de o investiție de 200 de milioane de euro. În total, din 2008 și până astăzi, americanii au investit nu mai puțin de 1,5 miliarde de euro la Craiova.
În uzina din Craiova lucrează, în total, 6.000 de angajați.
„Sunt onorat și mândru că împreună cu echipa noastră din Craiova suntem parte a acestui nou și deosebit capitol reprezentat de lansarea producției noului Puma. Este o mare realizare pentru noi să producem aici, la Craiova, nu numai cel mai avansat vehicul din punct de vedere tehnologic fabricat vreodată în România, ci și primul cu tehnologie hibridă integrată. Aș dori să mulțumesc tuturor angajaților noștri pentru toată munca lor și pentru tot ceea ce fac zi de zi pentru compania noastră”
Ian Pearson, președintele Ford România
Odată cu lansarea producției Ford Puma, la Craiova se vor produce două modele de autoturisme, în condițiile în care acolo se produce deja modelul EcoSport. De asemenea, angajații lucrează în mai multe schimburi, în paralel cu departamentul de motoare, unde e fabricat modelul EcoBoost de 1.0 litri, în variantele 95 CP, 125 CP, 125 CP mHEV și 155 CP mHEV.