Cum arată mormântul lui Florian Pittiș, actorul uitat de mulți români. Nu ai cum să nu observi FOTO EXCLUSIV

28 01. 2022, 12:57

Au trecut 15 ani de la moartea regretatului actor Florian Pittiș. Câteva crenguțe de brad stau așezate frumos lângă locul în care își doarme somnul veșnic unul dintre cei mai mari artiști ai scenei românești. Fotoreporterii redacției Impact.ro au mers să vadă cum arată mormântul celui care a fost Florian Pittiș. Iată cine mai trece pe acolo!

Ce se observă la mormântul lui Florian Pittiș la 15 ani de când s-a stins

La aproape 15 ani de când Florian Pittiș s-a stins din viață, fotoreporterii reacției Impact.ro au mers în cimitirul Bellu, acolo unde a fost înmormântat marele artist al țării noastre.

Aceștia au rămas plăcut surprinși să vadă că locul de veci arată foarte îngrijit. Deasupra acestuia se pot observa câteva crenguțe de brad, semn că rudele au mers de Crăciun la locul de veci al artistului.

Florian Pittiș s-a stins din viață pe data de 5 august 2007, într-o rezervă a Institutului Oncologic „Alexandru Trestioreanu”, din Capitală.

Regretatul actor avea cancer de prostată în fază terminală, dar a luptat până în ultimul moment pentru a se vindeca. Artistul avea 63 de ani și a fost un adevărat exemplu pentru români.

Deși era măcinat de această boală cruntă, Florian Pittiș nu s-a plâns niciodată și a preferat să păstreze o discreție totală în ceea ce privește problema sa de sănătate.

Mormantul lui Florin Pittis 

Cum a obținut primul rol

Florian Pittiș și-a dorit enorm să devină actor, așa că, în timpul studenţiei la Politehnică, acesta s-a angajat la Teatrul Bulandra. A lucrat, fără plată, ca electrician.

Acesta obișnuia să-i urmărească pe artiști culise, lucru care l-a ajutat foarte mult la examenul de admitere. Florin Pittiș a urmărit de 236 de ori „Cum vă place“, spectacolul pus în scenă de Liviu Ciulei. Astfel, acesta a ajuns să încețe pe de rost replicile tuturor actorilor.

„Dl Ciulei mi-a propus, într-o seară, când am înlocuit un actor indispensabil: Vrei sa joci în Cum vă place?. Toată viaţa am să-l ţin minte cum stătea acolo, la el în cabină – el juca, în spectacolul acela antologic, rolul lui Jacques Melancolicul.

Fuma liniştit, în răgazul dintre două spectacole şi, zâmbind, mi-a pus această întrebare care, într-un fel extraordinar, mi-a marcat viaţa. Apoi, ca director, m-a şi angajat. Prima mea replică rostită pe scena Bulandrei în calitate de actor angajat a fost Vă rog să-mi daţi o clipă ascultare“, povestea Florian Pittiş într-un interviu din anii ’90 acordat revistei „Formula As“.

Toată lumea știe că lui Florian Pittiş i se mai spunea Moțatul. Porecla i-a pus-o bunica lui, care-l iubea enorm. Pentru că era primul băiat al familiei și avea să ducă numele mai departe, Florian era considerat mai cu moţ.