Cum arată locul în care obișnuia să meargă Ceaușescu. Ioan Andone a investit o sumă uriașă în acest restaurant. Video

Alexandra Chivu 03.02.2020, 13:30
Cum arată locul în care obișnuia să meargă Ceaușescu. Ioan Andone a investit o sumă uriașă în acest restaurant. Video

Ioan Andone, manager general de la FC Voluntari, a cumpărat fostul restaurant Corvinul din Hunedoara, loc celebru de la începutul anilor ’60 după ce Nikita Hrușciov, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu au cinat aici. Antrenorul a investit o sumă imensă pentru renovarea clădirii.

Ioan Andone a cumpărat restaurantul unde au cinat Hrușciov, Dej și Ceaușescu

Ioan Andone este acum patronul fostului restaurant Corvinul, loc faimos în deceniile trecute, după ce în 1962 au luat masa aici Nikita Sergheevici Hrușciov, fostul secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, liderul politic Gheorghe Gheorghiu Dej și dictatorul Nicolae Ceaușescu.

În anii ’80, Andone făcea parte din generația de aur a clubului Corvinul Hunedoara, dirijată de Mircea Lucescu. În 1983, s-a transferat la Dinamo București, însă sufletul tot la fotbalul și orașul hunedorean i-a rămas, iar restaurantul unde petrecea deseori cu colegii de echipă i-a rămas impregnat în minte. De altfel, tocmai de aceea a investit aproximativ un milion de euro pentru a-i reda viață vechii clădiri, devenită o ruină după 1990.

„Am ajuns la o investiţie de aproape un milion de euro cu totul – cu achiziţie şi cu tot ce s-a făcut aici. Am făcut-o pentru că am locuit aici, am trăit în acest oraş, am făcut-o şi pentru hunedoreni. Nu este o afacere, pentru că într-o afacere îţi scoţi banii într-un anumit timp, dar va rămâne clădirea, o să rămână copilului meu şi asta contează până la urmă. Este o amintire frumoasă. Mult mai târziu am aflat istoria restaurantului. Pe vremea lui Ceauşescu nu ştiam că această clădire fusese inaugurată de şeful URSS, Nikita Hruşciov”, povestește Andone.

Clădirea, plină de amintiri pentru antrenor

De memorabila clădire îl leagă mai multe amintiri. Pe lângă petrecerile cu colegii de echipă de odinioară, a participat la multe evenimente în locul cu pricina. Printre ele se numără și botezul fetiței lui Florea Dumitrache.

„Eu am alte amintiri legate de restaurantul Corvinul. Aici am fost la două nunţi, la Petcu şi la Nicşa (n.r. foşti jucători ai echipei Corvinul) şi, în separeul de sus, pe vremea lui Mircea Lucescu, la botezul fetiţei lui Florea Dumitrache. Aici sărbătoream cu prietenii după meciurile bune, câştigate, era un loc unde venea toată lumea bună a Hunedoarei acelor vremuri. A rămas o clădire splendidă care face cinste Hunedoarei”, a mai spus antrenorul.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI