Cum arăta limuzina preferată a lui Nicolae Ceaușescu și de ce era considerată o minune a tehnicii socialiste

Cu toate că nu era un mare admirator al mașinilor, în general, Nicolae Ceaușescu a avut câteva modele preferate. A primit o mulțime de automobile străine drept cadou în timpul vizitelor oficiale în afara țării, dar el a rămas devotat mașinilor care se produceau în România. Evident, piesele și, în multe cazuri, chiar și designul erau luate de la alte modele, dar pentru nu conta asta. Nici nu se pricepea prea bine la asta.

În general, Nicolae Ceaușescu prefera transportul cu elicopterul atunci când vizita anumite locuri din România. Erau însă situații când trebuia să se deplaseze la sol, mai ales atunci când alți lideri de stat veneau la noi.

Limuzina preferată a lui Ceaușescu, o mașină căreia puțini îi știu tainele

Se știe că orice președinte, fie el dictator sau liberal american, este transportat cu o limuzină prezidențială. În cazul lui Ceaușescu, până și aceasta era una atipică. Nu doar că nu arăta ca una, dar era și de fabricație românească. Desigur, fabricația era românească, deoarece piesele folosite pe limuzina preferată a dictatorului erau destul de cosmopolite.

Ne referim la un model ARO 304, o mașină considerată la vremea ei o minune a tehnicii socialiste, dar azi, zace prin parcările ANAF-ului, unde se încearcă vânzarea ei la un preț de nimic. Nimeni nu vrea mașina care a aparținut dictatorului. Poate și pentru că mulți nu-i știu povestea.

Toader Simion a lucrat toată viața ca mecanic auto la Galați, la „garajul partidului”, pe Strada Crizantemelor (azi, pe locul lui, a fost construit un supermarket). El este unul dintre puținii care au pătruns până în tainele acestei mașini.

Impact.ro

Imaginile indecente cu Elena Udrea au scăpat pe internet! Doar iubitul o mai vede AȘA...

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

„Eram considerat cel mai bun mecanic auto din Galaţi. Toţi veneau la mine să-i rezolv: prim-secretari, şefi de la combinat, oameni grei. Ţin minte că în 1984 venise Ceauşescu la Galaţi să vadă combinatul şi şantierul. Bine, el venise cu elicopterul, dar securiştii i-au adus şi maşina, pentru deplasări scurte prin oraş. Numai că, pe drum, au lovit o oaie, pe undeva pe lângă Brăila, aşa că s-a cerut de urgenţă o revizie.

M-au chemat de acasă. Era seara, pe 7 la şi ceva, că aduseseră maşina cu o zi înainte. M-am dus, ce era să fac? Am verificat frânele, direcţia, motorul, roţile, tot ceea ce se putea verifica. Era în stare perfectă. Nici nu se cunoştea că izbise ceva. Avea tablă ca un tanc”, a povestit mecanicul, pentru Adevărul.

Limuzina preferată a lui Ceaușescu, o minune a tehnicii socialiste

La acest ARO 304, doar 30% dintre componente proveneau tot de la un model ARO standard. În rest, totul era de proveniență străină. Oricât de mult ar fi vrut Ceaușescu mașini 100% românești, era imposibil să existe așa ceva, pentru că România nu avea încă o industrie atât de dezvoltată. Nu noi am fost cei care au inovat în domeniul auto, așa cum nici alte țări n-au fost. Cu excepția Germaniei și a Statelor Unite, cam toate țările au copiat „furat” meserie de la primele branduri auto.

Dispunea de faruri duble, de formă rectangulară (de tractor U650M), iar blocurile optice posterioare erau „împrumutate” de la Oltcit Club – modificare adoptată apoi şi la modelele ARO de serie.

Designul interior era și el de cea mai bună calitate. A fost montată o planșă de bord proeminentă, ca la Dacia 1310 și tot interiorul era îmbrăcat în piele de culoare maro-coniac: bord, feţe de uşi, scaune, banchetă şi strapontine. Acestea din urmă erau montate pe lateralele portbagajului şi erau ocupate de gărzile de corp ai preşedintelui. Podeaua a fost acoperită complet cu o mochetă groasă, iar uşile spate încorporau suporţi care acopereau treptele de acces.

La exterior, caroseria era vopsită cu albastru 616, dar avea numeroase elemente cromate calandru şi suporţii farurilor, barele paraşoc, protecţiile de la baza portierelor, balamalele capotei, ramele geamurilor şi bara transversală de pe plafon.

Au fost fabricate doar șase exemplare. Cea despre care vorbim datează din 1977 și era propulsată de un motor de 2,5 litri pe benzină. De asemenea, nu avea nici tracțiune integrală, deci era o mașină destinală exclusiv drumurilor urbane.

„Aventura” trapei electrice pentru limuzina ARO a lui Ceaușescu

Am spus anterior ceva de bara transversală de pe plafon. Aceea era folosită ca punct de sprijin pentru dictatori sau pentru Ceaușescu și alt lider de stat care se plimbau, în timpul paradelor, cu această mașină. Plafonul era prevăzut cu o trapă electrică, iar Ceaușeștii se ridicau în picioare ca să salute poporul.

Acea trapă electrică a dat, însă, multe bătăi de cap inginerilor, atunci când a trebuit să conceapă automobilul. Mulți ingineri s-au eschivat să proiecteze trapa, din motive evidente. Orice defecțiune care i-ar fi rănit pe conducători, le-ar fi atras multe probleme. Unul singur a avut curajul să o facă – Gheorghe Baciu:

„M-am angajat să proiectez una şi n-am reuşit cu antrenarea ei electrică, adică s-o deschizi, pentru că n-aveam elemente din acestea în ţară, n-aveam de unde să luăm acest sistem.”

A fost nevoit să meargă, cu o delegație specială, în Germania Federală pentru a căuta sistemul pentru trapa respectivă:

„Ajungând acolo, mi-au dat sarcină să merg şi la Webasto, care se ocupa cu trapele de aerisire la Mercedes. Şi le aveau destul de mari, pentru că maşina era mare. Se preta, ne-am gândit noi, la ce ne trebuia în ţară. M-am dus la firma care le executa, la Webasto, pe lângă München, şi acolo am contractat elementele necesare: cablu de acţionare motoraşe, cu reductor, cu garnituri de etanşare pe margine. De fapt, am luat trapa lor completă, cu ghidaje, cu tot. Şi aici am modificat-o.”