O bancnotă euro suvenir dedicată voievodului Ștefan cel Mare a fost lansată de Muzeul Național al Bucovinei, după succesul pe care l-a înregistrat cu o alta, prin care a promovat imaginea Cetății de Scaun a Sucevei. Aceasta poate fi cumpărată de cei interesați din două locuri.
Bancnotele euro dedicate lui Ștefan cel Mare sunt puse în vânzare la prețul de 21 lei, la magazinul de prezentare al Muzeului de Istorie Suceava. Începând de săptămâna viitoare, acestea vor putea fi achiziționate și la standul de prezentare de la Casa Custodelui – Cetatea de Scaun a Sucevei.
Bancnota este prezentată într-o mapă specială, prevăzută cu un buzunar interior transparent. Mapa are imprimate pe cele patru fațete imaginea domnitorului Ștefan cel Mare și o hartă a ctitoriilor sale, precum și o imagine a Sălii Sfatului Domnesc de la Suceava.
„Intrați din anul 2022 în rândul suvenirurilor de euro din Europa, alături de alte mari obiective turistice europene, printre care și Cetatea de Scaun a Sucevei, cel mai important edificiu simbol al Sucevei, bancnota dedicată lui Ștefan cel Mare completează seria, fiind cea mai nouă Bancnotă suvenir cu valoarea de 0 Euro, lansată de Muzeul Național al Bucovinei în colaborare cu Eurosuvenir România”, au transmis reprezentanții muzeului, pe Facebook.

Reprezentanții Muzeului Național al Bucovinei au mai transmis că valoarea bancnotei suvenir dedicată lui Ștefan cel Mare are valoarea de zero euro.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Aceasta a fost realizată într-una dintre imprimeriile acreditate de către Banca Centrală Europeană, având caracteristici de securitate similare bancnotelor reale și un design unic, atrăgător, asemănător, dar nu confundabil cu acestea.
Proiectul de promovare a obiectivelor turistice renumite în toată lumea este o inițiativă, marcă înregistrată apărută în Franța în anul 2015.