Cum a umilit-o Andreea Marin pe Mihaela Rădulescu când a aflat că vor împărţi iar scena. Zâna nu s-a putut abţine!

Iancu Andreea 17.12.2021, 13:32

Între Andreea Marin și Mihaela Rădulescu a existat întotdeauna o tensiune, poate și ca urmare a faptului că ambele au împărțit același bărbat, pe Ștefan Bănică Jr. De-a lungul timpului, cele două au încercat să mascheze sentimentele uneia față de cealaltă, însă de curând, dat fiind faptul că s-au reunit pe scena Masked Singer, cele două vedete au fost nevoite să facă o figură frumoasă. Andreea Marin, surpriza emisiunii și câștigătoarea acesteia deopotrivă, a umilit-o pe Mihaela Rădulescu, după ce a aflat că vor împărți scena. Ce detalii au schimbat complet cursul producției TV.

Andreea Marin a umilit-o pe Mihaela Rădulescu, după ce a aflat că vor fi colege de emisiune

Fosta Zână a Surprizelor a surprins pe toată lumea, de la public la detectivi, în cadrul emisiunii Masked Singer, unde a primit rolul de Muma Pădurii. Frumoasa prezentatoare și-a intrat în personaj și a reușit să îi țină cu sufletul la gură pe telespectatori. Cu toate că a ajuns până în finală și a câștigat sezonul show-ului, puțini știu că vedeta ar fi trebuit să fie prezentă în doar câteva ediții. Iată cum a umilit-o Andreea Marin pe Mihaela Rădulescu, în emisiunea de la Pro TV.

Deși ani buni și-au aruncat săgeți una alteia, de această dată cele două dive au părut mai rezonabile ca oricând. Cu toate acestea, înainte de a avea loc finala Masked Singer, Andreea Marin a luat o decizie neașteptată. Având în vedere că are un program extrem de încărcat, vedeta ar fi stabilit cu producătorii să participe doar 4-5 ediții, însă, potrivit ciao.ro, Andreea a hotărât să spere chiar la finala show-ului după ce a observat-o pe rivala Mihaela Rădulescu pe unul dintre scaunele detectivilor. Ambițioasă de fel, Andreea Marin a anunțat producătorii că îți dorește să ajungă cât mai departe în concurs.

Andreea Marin a umilit-o pe Mihaela Rădulescu la Masked Singer
Andreea Marin, câștigătoarea Masked Singer

„Muma Pădurii” a făcut spectacol la Masked Singer

Andreea Marin a reprezentat o surpriză totală pentru telespectatori și mai ales pentru Mihaela Rădulescu, considerată de mulți rivala vedetei de o viață. Finala show-ului de la Pro TV a fost memorabilă, mai ales după ce s-a aflat că Muma Pădurii este chiar Andreea Marin. Detectivii au fost surprinși să descopere ce vedetă se afla, de fapt, în spatele costumului.

Dincolo de momentele spectaculoase pe care le-a pus în scenă Andreea Marin în rolul Mumei Pădurii, un aspect complet neașteptat a fost legat de finala emisiunii. Mihaela Rădulescu s-a arătat uimită să o descopere pe celebra prezentatoare în spatele măștii, iar gestul detectivului din final a fost cu atât mai spectaculos. O adevărată împăcare a avut loc între cele două dive, după ce Mihaela a ales să o îmbrățișeze pe Andreea, după ce ani buni au schimbat replici acide.

Nu, nu pot să cred așa ceva. Deci nu cred. Șapte ediții am zis că e bărbat, după care m-am prins că nu e. În șapte ediții m-ai păcălit. Ne-ai păcălit pe toți… am fost toți în toate direcțiile, a spus Mihaela Rădulescu.

Mihaela Rădulescu și Andreea Marin, rivale eterne

În realitate, doar cele două vedete știu dacă acestea au făcut cu adevărat pace. Într-un comentariu lăsat pe Instagram de Andreea Marin, vedeta susține că nu există rost de controverse între ea și Mihaela Rădulescu. De asemenea, de-a lungul timpului, cele două au mai fost implicate în proiecte împreună, precum show-ul Pro TV „Uite cine dansează”, în care Mihaela a avut rolul de prezentatoare, iar Andreea s-a aflat în juriu.

Pe de altă parte, în urmă cu mai mulți ani, Mihaela Rădulescu ar fi făcut o remarcă dură la adresa rivalei sale. Într-un dosar în care fostul soț al divei de la Monaco, Elan Schwartzenberg, era interceptat, stenogramele obținute și publicate de RTV au dezvăluit o serie de jigniri la adresa Zânei Surprizelor.

„Singurul motiv, unicul, pentru care îmi sare ţandăra este inegalitatea dintre mine şi vita aia de Marin. Asta are un promo pe post, care eu totuşi cunoscând această meserie, costă nişte zeci de mii de euro. Eu am avut un promo de doi lei reali pe hârtie, cu camere, se arată în interceptările DNA.

Acesta nu a fost primul scandal între cele două. Cele două au devenit rivale după ce au împărțit același bărbat. Mihaela și Ștefan Bănică Jr. au fost împreună, căsătoriți, în perioada 1994-1999. Pe de altă parte, în 2007, Andreea Marin i-a devenit și ea soţie celebrului artist, până în ianuarie 2013, când cei doi au anunţat divorţul pe Facebook.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...