Cum a scăpat Dinamo de datorii și de depunctare. De unde au venit banii

Marian Cărăvan 27.11.2020, 17:59
Cum a scăpat Dinamo de datorii și de depunctare. De unde au venit banii

Măcinată de probleme financiare și amenințată cu depunctarea, Dinamo a primit și vești bune. Chiar înaintea meciului din Cupa României, cu Viitorul Constanța.

Dinamo a scăpat de depunctare. Cum a fost posibil

Nu mai era mult și Dinamo ar fi ajuns în situația de a pierde nu mai puțin de șase puncte în clasamentul Ligii 1, din cauza datoriilor uriașe acumulate de clubul din Ștefan cel Mare. „Câinii” ar fi rămas cu doar trei puncte, ceea ce i-ar fi dus pe ultima poziție a clasamentului. Dinamo și-a salvat in extremis punctele acumulate cu greu în această ediție de campionat.

Clubul Dinamo a fost somat la începutul lunii noiembrie de către Administrația de Monitorizare din cadrul Federației Române de Fotbal să achite datoriile acumulate până la data de 30 septembrie. Gruparea din Ștefan cel Mare avea și termen limită, 30 noiembrie. În cazul în care datoriile nu ar fi fost achitate până la data respectivă, Dinamo risca depunctarea, o penalitate financiară de 50.000 de lei, interzicerea legitimării de noi jucători. Se putea ajunge până la excluderea din competițiile viitoare. Nu a fost însă cazul, Dinamo s-a salvat in extremis.

Banii nu au venit însă de la suporteri, cum s-a mai întâmplat în alte dăți. Acum a fost găsită înțelegere la compania deținătoare a drepturilor TV pentru Liga 1. Reprezentanții societății au acceptat să ofere un avans din drepturile TV, dar au pus și o condiție. Banii să meargă către Liga Profesionistă de Fotbal, iar forul condus de Gino Iorgulescu să se ocupe de datoriile lui Dinamo, informează ProSport. Suma vehiculată este 800.000 de lei. Inițial, suporterii din PCH au vrut să dea această sumă, dar varianta a picat, întrucât fanii au cerut ca, în cazul în care clubul nu va plăti datoriile respective, să primească acțiuni în contul sumei respective. Investitorii spanioli care au preluat pachetul majoritar de acțiuni de la Ionuț Negoiță nu au fost de acord cu această propunere.

Dinamo a scapat de depunctare, dar tot in subsolul clasamentului se zbate
Dinamo a scapat de depunctare, dar tot in subsolul clasamentului se zbate

Dinamo își păstrează punctele în clasament

Așadar, Dinamo a fost salvată in extremis de la depunctare. Altfel, ar fi ajuns pe ultimul loc al clasamentului, ceea ce nici cel mai pesimist suporter nu și-ar putea imagina. Dinamo își păstrează cele nouă puncte cu greu acumulate în această ediție de campionat, în cele 11 meciuri pe care elevii lui Cosmin Contra le-au disputat până acum. Două victorii au „câinii” în acest sezon, succese care au venit la două luni distanță unul de celălalt (3-1 cu Gaz Metan, în deplasare, pe 21 septembrie; 3-0 cu FC Voluntari, acasă, pe 20 noiembrie). Dinamo rămâne în subsolul clasamentului, pe locul 14, cu 9 puncte.

Dinamo joacă sâmbătă, 28 noiembrie, de la 20:45, cu Viitorul Constanța, în Cupa României.

Urmăriți Impact.ro și pe