Cum a sărbătorit Vladimir Putin Crăciunul pe stil vechi și de ce a lăudat Biserica Ortodoxă Rusă

Iancu Andreea / 07.01.2021, 19:42
Cum a sărbătorit Vladimir Putin Crăciunul pe stil vechi și de ce a lăudat Biserica Ortodoxă Rusă

Ortodocșii pe stil vechi sărbătoresc astăzi Crăciunul, iar Vladimir Putin a ținut să le transmită un mesaj. Oficialul rus a sărbătorit alături de compatrioții săi Nașterea Domnului, una dintre cele mai importante celebrări religioase. De asemenea, ieșirea liderului de la Kremlin a fost marcată și de un mesaj pentru Biserica Ortodoxă Rusă.

Cum a celebrat Vladimir Putin Crăciunul pe stil vechi

Data de 7 ianuarie 2021 marchează Crăciunul pe stil vechi în rândul ortodocșilor care îmbrățișează această credință. Cu această ocazie, președintele rus Vladimir Putin a transmis un mesaj de felicitare pentru cetățenii țării după ce a participat la slujba de la miezul nopții. Președintele Rusiei a mărturisit că a fost botezat în secret de către tatăl său comunist în 1952 și obișnuiește să sărbătorească Nașterea Domnului Iisus Hristos într-un lăcaș diferit în fiecare an.

Liderul rus a sărbătorit Crăciunul într-o mică biserică construită în secolul al XIII-lea în nord-vestul ţării, potrivit Agerpres. Acesta le-a transmis un mesaj de încurajare către rugăciune pentru compatrioți, pe care i-a îndemnat să facă acest gest pentru a li se îndeplini dorințele.

Această credinţă în miracol este steaua care ne luminează calea în viaţă şi ne susţine în cele mai dificile etape, a afirmat Putin după slujba oficiată în Biserica Sf. Nicolae din Lipno, de pe insuliţa din regiunea Veliki-Novgorod.

Preşedintele Putin a oferit în dar bisericuţei din insula Lipno de pe lacul Ilmen icoana Domnului Iisus Hristos. Lăcașul are o istorie impresionantă. Biserica a fost construită în anul 1292, fiind prima construcție religioasă din piatră din Rusia după ce teritoriul a fost invadat de mongoli. Aceasta a fost însă distrusă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a fost restaurată în 1956.

Vladimir Putin a sărbătorit Crăciunul pe stil vechi în Biserica Sf. Nicolae din Lipno
Vladimir Putin a sărbătorit Crăciunul pe stil vechi în Biserica Sf. Nicolae din Lipno

Mesajul lui Vladimir Putin către Biserica Ortodoxă Rusă

Conform calendarului iulian, creștinii ortodocși ruși sărbătoresc astăzi Crăciunul pe stil vechi, mai multe slujbe religioase având loc în toată țara. În Rusia, sărbătorile de iarnă au debutat cu data de 31 decembrie și urmează să se încheie la 10 ianuarie. Finalul acestora va fi marcat de sărbătoarea Bobotezei, când credincioșii vor participa la tradiționalele băi în apele înghețate ale Rusiei.

La fel ca în fiecare an, Putin și-a exprimat susținerea față de Biserica Ortodoxă Rusă, căreia i-a transmis aprecierile sale. Liderul de la Kremlin a încurajat faptul că instituția religioasă a păstrat dialogul cu celelalte confesiuni și a promovat valorile familiei tradiționale. Deși puțini ruși sunt practicanți, majoritatea consideră că a fi rus este echivalentul cu a fi creștin ortodox.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI