Un şofer din Suceava a reușit să încalce toate regulile de circulaţie în mai puţin de un minut. Imaginile video surprinse de o cameră de supraveghere montată pe bordul unei alte mașini ce participa atunci la trafic au devenit virale.
Șoferul conducea o mașină BMW X5 când a început să-și facă de cap într-una dintre cele mai aglomerate intersecții din Suceava, joi, 11 februarie, la ora 12.45. Conducea pe strada Universității, dinspre Poliția municipiului către bulevardul George Enescu, când și-a început numărul, potrivit stirisuceava.net. Urmăriți clipul de mai jos pentru a vedea cum a decurs întregul moment.
Ajuns la intersecția de la Nordic, semaforul avea culoarea roșie pentru mașinile de pe strada Universității. Însă, șoferul de BMW n-a avut timp de așteptat. A intrat pe contrasens, a mers pe banda specială către dreapta, de pe bulevardul George Enescu spre strada Universității, după care a urcat pe trotuar și a intrat în piațeta de lângă intersecție, până la fântâna arteziană. Apoi, a întors și a intrat în intersecție tăindu-le calea altor mașini care porneau, după ce semaforul s-a făcut verde.
Anul trecut, în luna octombrie, o altă persoană din Suceava a făcut ”spectacol”. Polițiștii au dat o amendă record unui șofer în vârstă de 20 de ani din orașul Siret, județul Suceava. Tânărul s-a trezit cu permisul suspendat timp de patru ani și cu o sancțiune în valoare de 20.000 de lei, după ce a încălcat 16 reguli de circulație, într-o singură zi.
Mai întâi, tânărul din Suceava a fost înregistrat de un radar în timp ce gonea pe șosea cu o viteză de peste 100 de kilometri la oră. Nu a oprit la semnalul polițiștilor, după care a condus pe o distanță de 70 de kilometri cu agenții pe urma lui. A intrat pe contrasens, a depășit linia continuă, și-a lovit mașina de mai multe ori, a ieșit din decor și în final a izbit intenționat o mașină de poliție. La un moment dat, teribilistul a coborât din mașină și a luat-o la fugă, dar a fost prins. S-a constatat că nu era băut și că avea permis.
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit miercuri, 10 februarie, o nouă regulă pentru șoferii din țară. Posesorii de mașini care își încredințează automobilele pentru a fi conduse pe drumurile publice unor persoane care au consumat alcool se pot alege cu un dosar penal. Totuși, instanța a precizat că acest lucru se poate întâmpla în cazul în care șoferul are peste 0,80 g/l de alcool pur în sânge.
”Pentru a răspunde pentru fapta de încredințare a unui vehicul – pentru a fi condus pe drumurile publice – unei persoane care a consumat alcool, deținătorul mașinii trebuie să fi știut că acea persoană a consumat alcool. Mai mult, persoana căreia i-a fost încredințat vehicului trebuie să fi avut o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, a clarificat instanța.