Cum a reacționat Anamaria Prodan, după vestea că Reghecampf a devenit tată. Ce i-a urat impresara fostului soț
Laurențiu Reghecampf a devenit tată pentru a treia oară în această dimineață, după ce iubita lui, Corina Caciuc, a născut un băiețel. Antrenorul și partenera sa sunt în culmea fericirii și multă lume s-a întrebat cum a primit vestea Anamaria Prodan, cea cu care Reghe este în plin proces de divorț. Impresara nu a rămas indiferentă la vestea că Reghe este tată pentru a treia oară.
Reacția pe care a avut-o Anamaria Prodan după ce Reghe a devenit tată din nou
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc au devenit părinții unui băiețel pe care îl vor boteza Liam, în această dimineață. Antrenorul este în culmea fericirii și a publicat deja prima imagine cu bebelușul, așa că vestea a circulat repede.
Multă lume s-a întrebat cum va reacționa Anamaria Prodan când va afla că Reghe a devenit tată din nou, cu atât mai mult cu cât relația dintre antrenor și femeia care l-a făcut tată pentru a treia oară a fost cea care a dus la încheierea mariajului cu Anamaria Prodan. Impresara nu a rămas indiferentă și i-a făcut o urare de bine fostului partener: „Să-i trăiască și la mulți ani!”, a spus Anamaria Prodan pentru Ego.ro.
În ziua în care Reghe a fost la maternitate pentru a-și cunoaște cel de-al treilea băiat, Anamaria Prodan și-a însoțit fiul, pe Laurențiu Reghecampf Jr la probele pentru selecția echipei naționale a României și a marcat momentul important cu o fotografie pe Instagram. Fiul impresarei și al lui Reghe îi calcă pe urme tatălui său și joacă fotbal de performanță.
Anamaria Prodan și Reghe se află în plin proces de divorț
Separarea dintre impresară și antrenorul de la Universitatea Craiova s-a produs anul trecut, iar la scurt timp după ce au făcut public faptul că nu mai sunt împreună, au depus și actele de divorț. Prima înfățișare din procesul de divorț a avut loc recent, însă lucrurile sunt departe de a se finaliza, pentru că foștii parteneri au de împărțit o avere considerabilă.
„Divorțul este abia la început. Eu vreau banii pe care mi i-a luat. Atât. Tot ce mi-a luat, jumătatea mea înapoi. Soțul meu a greșit foarte mult în viața asta a lui și a repetat greșelile, probabil le va repeta la nesfârșit pentru că este un suflet mic și trebuie ajutat”, a declarat Anamaria Prodan recent.
Laurențiu Reghecampf a recunoscut că ruptura s-a produs din cauză că el a început o relație cu femeia care astăzi l-a făcut tată. La scurt timp după ce Reghe și Anamaria au anunțat divorțul, a apărut și informația că actuala parteneră a antrenorului, Corina Caciuc, este însărcinată. Cei doi s-au mutat împreună la Craiova, acolo unde Reghe o antrenează pe Universitatea, iar astăzi familia lor s-a mărit.