Cum a pornit focarul într-o comună din Hunedoara, unde incidența este de peste 40 la mie

Elena Avramescu 27.10.2021, 17:42
Cum a pornit focarul într-o comună din Hunedoara, unde incidența este de peste 40 la mie

La un cămin rezidenţial din comuna hunedoreană Brănişca a izbucnit un adevărat focar de COVID-19, fiind principala cauză care a dus la creşterea numărului de cazuri de infectare în localitate, În acest sens s-a ajuns la carantina zonală, conform specialiştilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara.

Cum a pornit focarul dintr-o comună din Hunedoara

Am monitorizat constant situaţia de la Brănişca. Totul a pornit dintr-un focar apărut într-un cămin rezidenţial, unde au fost 36 de cazuri. Am sperat ca evoluţia să fie una favorabilă, izolând acel focar. Am crezut că lucrurile vor merge spre bine. Din păcate, acesta s-a extins, cumva, şi la nivelul localităţii şi atunci am luat decizia să carantinăm localitatea pentru 14 zile, a spus directorul executiv al DSP Hunedoara, Sebastian Mezei, potrivit Agerpres.

Conform acestuia, focarul de la centrul rezidenţial se apropie de închidere, iar în următoarele zile persoanele care au fost infectate cu SARS-CoV-2 vor ieşi din perioada celor 14 zile de carantină.

Focarul este în curs de închidere. În zilele următoare, persoanele care au fost pozitive acolo vor ieşi din perioada de 14 zile de carantină. Doar că între timp s-au mărit cazurile pozitive din localitate. Vorbim însă de o localitate cu populaţie redusă, de 620 de locuitori, iar orice caz suplimentar duce la o incidenţă ridicată, a spus şeful DSP Hunedoara.

În decursul zilei de marți comuna Brănişca, din judeţul Hunedoara, a intrat în carantină zonală pentru o perioadă de 14 zile, deoarece incidenţa îmbolnăvirilor de COVID-19 a ajuns la o valoare de 40,08 la mia de locuitori, cea mai mare din ţară.

Cum a pornit focarul dintr-o comuna din Hunedoara
Bolnavi Covid

Comuna din România cu 80% vaccinați și zero cazuri Covid

La polul opus, avem o comună din Bărăgan, Ialomița, care a reușit să iasă triumfătoare din lupta cu pandemia. Este vorba despre Colelia, din Ialomița, care se laudă cu faptul că nu are niciun cetățean bolnav de Covid, iar aproape toată comuna este imunizată. Primarul a fost cel care abătut din poartă-n poartă pentru a convinge aproape 80% din locuitori să se vaccineze, și i-a reușit cu brio. Mai mult, vrea să colaboreaze cu armata astfel că organizează periodic caravane de vaccinare.

Și-au dat seama că, totuși, e o scăpare dacă faci vaccinul, este un risc dacă nu-l faci. Și, ușor, ușor, între ei au comunicat, am comunicat și eu cu ei și am contribuit cu tot personalul de la primărie să-i convingem din casă în casă. Am avut personal, am vorbit, care au fost s-au înscris și lucrul s-a văzut. Cred că ne apropiem de 70 – 80%. Cu cei care vin de astăzi. E un procent, zic, foarte bun, a spus Nichita Niță, primar Colelia, potrivit Digi24.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...