Jean Paler, responsabil pe scenă cu buna-dispoziție, ascunde, în spatele optimismului molipsitor, o poveste de viață cutremurătoare. La 50 de ani de la coșmarul trăit pe șantierul ”Transfăgărășan”, actorul a găsit cu greu puterea de a ne povesti, în exclusivitate pentru impact.ro, despre condițiile inumane de muncă: ”Slăbisem 30 de kilograme, ne-au ras părul, pentru că ne umplusem de păduchi, și ne uscam chiloții și izmenele sub saltea. Eu puneam dinamita în munte, pe cordelină, la 80 de metri. Mi se spunea ”Aracul”.
Jean Paler refuză să mai revină pe ”Transfăgărășan,” celebra șosea ce șerpuiește munții, locurile unde mulți dintre colegii lui de Armată și-au pierdut viața, unde a făcut foamea și frigul, deopotrivă, unde a slăbit atât de mult încât nici măcar tatăl lui nu l-a mai recunoscut, când a bătut la poartă. Actorul își amintește de acea perioadă grea, cu lux de amănunte, de parcă totul s-ar fi întâmplat ieri.
”Un an și trei luni am muncit pentru ”Transfăgărășan”, am lucrat pe partea Căpățâneni. Săteam prins în cordelină, la 80 de metri, puneam dinamită, mă pricepeam, căci făcusem școala de artificieri. Mulți colegi de-ai mei s-au dus pe copcă, pentru că adesea se surpa muntele, pleca cu tot cu bolovani, la vale. Eu băgam dinamita și să mă ascundem, aveam la dispoziție doar câteva secunde, ca să nu fiu îngropat de viu. Acolo mirosea a moarte”, ne-a povestit Jean Paler.
A muncit în condiții greu de imaginat: ”La două zile, ne dădeau mazăre, iar în fiecare zi primeam orez, îi ziceam balastru. Carnea nu exista. Ceaiul era o apă colorată. Dimineața ne dădeau o bucățică de slănină și o felie de pâine. Așa s-a construit Transfăgărășanul. Făceam căldură în camerele improvizate din niște panouri, cu ajutorul unor butoaie sparte. Lemnul era înghețat.
Nu aveam unde să ne spălăm, era o mașinărie cu apă călâie, adusă de jos, de la șes, trebuia să te speli în viteză, era aproape rece. Ni s-a dat, când am venit aici, un sfert de săpun, doi metri de ață, un ac înfipt în săpun și o pastă de dinți mentolată. Ne spălam singuri hainele, puneam chiloții și izmenele sub saltea și ne culcam pe ele, sperând să se mai usuce, până dimineață. Dar, tot umede erau, așa le luam pe noi”.
Jean Paler făcea parte, la acea vreme, dintr-o unitate militară de topografie, din Buzău. Soldații erau îngroziți, nu numai de condițiile aspre de muncă, ci și de vizitele lui Nicolae Ceaușescu, care venea neanunțat.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]”Ceaușescu venea în vizită și la noi, dar și la Combinatul siderurgic care se construia la Galați, tot cu soldați. Aceste munci se făceau cu soldați luați direct la lopată, la ”dilibau”, se spunea pe atunci. La combinat, când a ajuns Ceaușescu, soldații aveau hainele rupte și murdare, căci se muncea în schimburi, trebuia să dai planul de muncă, altfel, te certau ofițerii. Soldații încercau să îi dea onorul, dar nu știau să țină arma, să stea aliniați, nu știau salutul față de președinte. Ceaușescu a întrebat atunci: ”Ce sunteți, măi, armata lui Ciombe?”, făcând referire la țările africane. Când a aflat că acei soldați fuseseră aduși direct la lopată, el a dat un ordin, o circulară. Prin urmare, unitățile militare de intervenție, operative, unde se făcea armata la greu, ca să fii la granița României, în caz de război, le-a adus la muncă, pe șantier, iar pe cei de la lopată i-a pus să facă Armata. Eu făceam atunci parte din armata de intervenție, făceam hărțile militare, așa că ne-au dus pe șantier, la ”Transfăgărășan”, a mai spus Jean Paler.
Jean nu a mai avut niciodată puterea de a reveni pe ”Transfăgărășan”: ”După ce am scăpat de iadul de acolo, ne-au dus la Timișoara, unde ne-au depuricat, înainte să plecăm acasă. Făcusem o dermatită de contact și păduchi, ne-au dat niște pungi cu DDT, un praf care se dă și în cotețul de găini. Au murit 6 soldați pe șantier, mai aveau o săptămână până să vină acasă, s-a surpat șoseaua cu ei, înainte de a se turna betonul, pe ”Transfăgărășan”, s-a întâmplat adesea asta.
Acolo unde am muncit se numea drumul național Nicolae Ceaușescu”. Jean a muncit cot la cot cu pușcăriașii: ”Pe Transfăgărășan, eram păziți de Miliție. P-o parte eram noi, soldații, pe alta, pușcăriașii, scoși la muncă. Toți trudeam la fel, aveam aceeași viață. Nu am mai vrut niciodată să revin acolo, în acel loc!, unde am lăsat multă durere și lacrimi”.
Jean slăbise enorm în Armată: ”Când am venit acasă, tata uda niște trandafiri. M-a întrebat pe cine caut, când m-a văzut la poartă. Vă dați seama, la 1,90 metri, aveam 53 de kilograme, slăbisem 30 de kilograme, și fusesem ras pe cap, din cauza păduchilor. Soldații mă porecliseră ”Aracul”.
”Transfăgărășan” are o lungime totală de 151 km și a fost construit, în perioada 1970–1974, la inițiativa lui Nicolae Ceaușescu. În 1974, la inaugurarea oficială a drumului, s-au ridicat și două monumente, închinate militarilor, care au contribuit inclusiv cu viața lor la construirea ”Transfăgărășan”. Celebra șosea, care șerpuiește munții, începe în comuna Bascov, județul Argeș, de lângă orașul Pitești, în direcția orașului Curtea de Argeș, și se termină la intersecția cu drumul DN1 între Sibiu și Brașov.
