Ion Iliescu și partenera sa de viață, Nina, sunt căsătoriți de aproximativ șapte decenii, dar nu au copii biologici. Însă, puțini sunt cei care știu că cei doi au un fiu de suflet. Este vorba despre Mihail Bujor Sion, cel care, de altfel, va moșteni și toată averea cuplului. Iată cum a ajuns fostul președinte al României să înfieze un copil!
Ion Iliescu și soția acestuia, Nina, și-au dorit foarte mult un copil, însă nu au putut să devină părinți pe cale naturală. În cele din urmă, însă, cei doi s-au ales cu un fiu.
Băieţelul a rămas orfan după ce părinții acestuia au murit într-un accident aviatic. Numele acestuia este Mihai Bujor Sion și, în prezent, este ambasadorul României în Filipine.
„După moartea tovarăşului său de la PCR, deşi nu l-a înfiat cu acte, Ion Iliescu i-a fost tutore şi mentor tânărului Sion, rămas orfan – de fapt – de ambii părinţi, iî avionul prăbuşit între Sibiu şi Caransebeş murind şi mama lui.
Ion Iliescu i-a călăuzit paşii lui Mihai Bujor Sion si in cariera profesionala. Dupa instalarea ca presedinte al Romaniei, Ion Iliescu l-a luat la Palatul Cotroceni pe „fiul” sau adoptiv, numindu-l la inceput in functia de sef al Cancelariei Prezidentiale si ulterior in cea de consilier prezidential pe probleme economice”, au scris jurnaliștii de la Cotidianul despre Mihai Bujor Sion.
Tatăl biologic al lui Mihai Bujor Sion a fost activist din ilegalitate al Partidului Comunist Român. Acesta a încetat din viață la finele anilor `70, iar de atunci fiul său a ajuns în grijă lui Ion Iliescu și a soției sale, Nina. Cei doi soți l-au crescut și l-au educat exemplar pe Mihai. Ulterior, l-au îndrumat spre cariera diplomatică.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Pe plan personal, fiul adoptiv al lui Ion Iliescu, acum în vârstă de 57 de ani, a fost căsătorit mai bine de 20 de ani cu actrița Ioana Pavelescu, nimeni alta decât mama designerului Maria Marinescu. Cei doi au divorțat, însă, în urmă cu circa șapte ani de zile. Ulterior, Mihai Bujor Sion s-a recăsătorit cu modelul Laura Iordache, atunci o tânără de doar 24 de ani.
Citește și Ion Iliescu împlinește 93 de ani. Cu ce se ocupă fostul președinte de când a dispărut din viața publică!

Ion Iliescu și Nina s-au decis ca toata averea lor să-i rămână lui Mihail Bujor Sion, pe care l-au iubit ca pe propriul lor copil. Deși nu l-au înfiat și în acte, acesta a beneficiat de tot sprijinul celor doi soți.
Potrivit testamentului lăsat de fostul președinte al României, Mihai Bujor Sion va moșteni un apartament de 156 mp, 15 tablouri foarte scumpe, bijuterii de câteva zeci de mii de euro, precum și câteva terenuri.