Cu ce se ocupă refugiații ucraineni rămași în România. Aproape 40% dintre ei au ales această activitate

Iancu Andreea 17.04.2022, 23:37
Cu ce se ocupă refugiații ucraineni rămași în România. Aproape 40% dintre ei au ales această activitate

Ucrainenii care au fugit din calea războiului au ales să se refugieze în statele vecine sau și-au continuat drumul către o viață mai bună în alte țări ale lumii. Dintre cei care au trecut granițele noastre, o parte au decis să își găsească un rost pe teritoriul românesc. Aproape 40% dintre refugiații ucraineni rămași în România au optat pentru un domeniu de activitate care le-a oferit locuri de muncă atractive. Datele centralizate de Ministerul Muncii dezvăluie cu ce se ocupă refugiații ucraineni din România în țara noastră.

Care sunt posturile pe care lucrează refugiații ucraineni în România

Din totalul refugiaților ucraineni care au trecut granița de la debutul războiului și până în prezent, o parte semnificativă a rămas să își ducă traiul în România. Și pentru că a fost nevoie să se integreze în noua țară care le-a devenit a doua casă, aceștia și-au căutat un loc de muncă. Aproape 40% dintre posturile pe care le-au ales refugiații ucraineni în România fac parte din industria prelucrătoare.

Potrivit datelor centralizate de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale, aproape 40% din totalul celor care și-au căutat un adăpost în țara noastră au ales aceste activități. Statisticile oficiale indică faptul că, din 24 februarie și până în prezent, 1.891 de ucraineni s-au angajat în România. Dintre aceștia, 754, reprezentând 39.4%, se ocupă cu activități ce fac parte din industria prelucrătoare.

Cu ce se ocupă refugiații ucraineni rămași în România
Care sunt domeniile de activitate alese de cetățenii ucraineni

Cu ce se ocupă ucrainenii care au fugit de război în România

Dincolo de domeniul prelucrărilor, pe cel de-al doilea loc în topul locurilor de muncă în care s-au angajat refugiații ucraineni în România se află construcțiile. Acest domeniu a preluat 311 refugiați, în timp ce pe locul al treilea se regăsește sectorul HoReCa, unde statisticile oficiale raportează un număr de 177 de cetățeni din Ucraina angajați.

Totodată, 135 de persoane care au fugit din calea războiului desfășoară activități de comerț cu ridicata, în timp ce 177 dintre refugiații ucraineni din România se ocupă cu activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport. Datele recente arată că aproape un sfert din totalul refugiaților din Ucraina și-au găsit un loc de muncă în țara noastră. De asemenea, 452 de persoane sunt angajate ale unor companii care activează în București.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

În privința celor care au ales să lucreze în provincie, cei mai mulți refugiați ucraineni și-au găsit un loc de muncă în județul Bistrița Năsăud, unde au fost raportate 270 de contracte individuale de muncă. În județul Arad au fost, de asemenea, consemnate peste 167 de posturi ocupate de cetățeni ucraineni, iar în județul Timiș lucrează peste 126 de persoane care au fugit din calea războiului.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...