Cu ce se ocupă acum Crin Antonescu, după ce s-a retras din politică: „E minunat să nu dai nimănui nicio explicație“

Ana Anitoiu 24.08.2022, 08:36
Cu ce se ocupă acum Crin Antonescu, după ce s-a retras din politică: „E minunat să nu dai nimănui nicio explicație“

Crin Antonescu a dezvăluit cu ce se ocupă acum, după ce s-a retras din politică. Fostul președinte al PNL și al Senatului României trăiește la Bruxelles alături de soția lui, Adina Vălean, și duce o viață cu mult diferită față de cea pe care o avea în țară.

Crin Antonescu, la Bruxelles, împreună cu soția sa

Crin Antonescu a dispărut complet din politica din România la câțiva ani de când a participat la alegerile prezidențiale din 2009, când i-a avut contracandidați pe Traian Băsescu, Mircea Geoană și Corneliu Vadim Tudor.

Fostul lider al PNL a decis să se retragă definitiv din politică, în urmă cu șase ani. În prezent, la vârsta de 63 de ani, Crin Antonescu, fost profesor de istorie, trăiește alături de soția lui la Bruxelles, care se află acolo din anul 2007.

Soția lui Crin Antonescu este comisar european specializat pe transporturi, din 2019. De-a lungul timpului, Adina Vălean a fost europarlamentar, vicepreședinte al Parlamentului European, președinte al Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară.

Cu ce se ocupa acum Crin Antonescu, dupa ce s-a retras din politica
Crin Antonescu. Foto: Inquam Photos/ George Calin

Cu ce se ocupă Crin Antonescu după retragerea din politică

Crin Antonescu este în prezent pensionar și susține că face ce îi place, când îi place. Fostul lider al Partidului Național Liberal se bucură de faptul că nu-l mai opresc oameni pe stradă pentru a-i face reproșuri sau pentru a-i cere să facă fotografii cu ei.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„Am ținut mereu la normalitate. E minunat să bei o bere sau o cafea, undeva în public, și să nu dai nimănui nici o explicație. Fără nici o dorință de a supăra pe cineva, ceea ce eu fac nu mai e acum de interes public.

Bruxellesul a ajuns să-mi placă foarte mult. Aș vrea să trăiesc acolo. E o chirie tare plăcută. Sunt semi-atent la politică, dar nu mi se mai pare deloc pasionant”, a spus Crin Antonescu, într-un interviu acordat recent fotografului Cristian Șuțu si publicat de Digi24.ro.

Crin Antonescu a fost președinte interimar al României, în vara anului 2012, timp de o lună și jumătate, pe durata suspendării din funcție a lui Traian Băsescu. În luna decembrie a acelui an, alianța anti-PDL-Băsescu, USL (PSD + PNL), condusă de el, în calitate de copreședinte, a câștigat alegerile parlamentare cu aproape 60% dintre voturile românilor.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...