Cu cât s-au mai îmbogățit partidele politice din România. PSD a primit cea mai mare subvenție

Stefan Daniel 16.08.2019, 14:00
Cu cât s-au mai îmbogățit partidele politice din România. PSD a primit cea mai mare subvenție

Te-ai întrebat cu cât s-au mai îmbogățit partidele politice din România? E exact așa cum bănuiești, adică mult…foarte mult. Dintre toate statele Uniunii Europene. România bagă cei mai mulți bani în partidele politice, iar rezultatele sunt execrabile. PSD încasează mereu cea mai mare subvenție, dar de data asta, a luat mai bine de jumătate din totalul subvențiilor acordate. E ca și cum ai plăti regește un constructor, lună de lună și an de an, să-ți facă nu unul, ci mai multe palate, dar de fiecare dată te alegi cu un bordei șubred.

Cu cât s-au îmbogățit partidele din România

Cu cât s-au mai îmbogățit partidele politice din România. PSD a primit cea mai mare subvenție

Stai liniștit, nu le poți trage la răspundere pentru că acești bani se duc la ele în baza unor legi, evident.  Conform unui comunicat de presă transmis de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), în luna august 2019 au fost acordate partidelor subvenții în valoare de 20 de milioane de lei.

Din această sumă, peste 11 milioane de lei s-au dus doar la PSD. Deci, mai mult de jumătate din suma totală. Celelalte partide care au mai primit subvenții sunt PNL, USR, ALDE, PMP, Pro România, UNPR.

Ce partid a primit cea mai mică subvenție

Cu cât s-au mai îmbogățit partidele politice din România. PSD a primit cea mai mare subvenție

Partidul Naţional Liberal a primit subvenţii în valoare de 5,1 milioane de lei, urmat la diferenţă mare de Uniunea Salvaţi România cu 1,5 milioane de lei. ALDE a primit subvenţii de 1,1 milioane de lei de la buget, iar Partidului Mişcarea Populară i-au revenit 726.973 lei, de 15 ori mai puţin decât a primit PSD.

Cele mai mici subvenţii le-a primit Uniunea Naţională pentru Progresul României, 29 890 de lei, comunicatul notând că preşedintele AEP a decis suspendarea acordării subvenţiilor către aceştia.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

România, țara care își „îngrașă” cel mai mult partidele politice

Desigur, regulile de acordare a acestor subvenții diferă de la o țară la alta. Dar, conform EFOR, sumele alocate partidelor de la noi au crescut de peste 20 de ori față de cele din urmă cu un deceniu, mult peste rata inflaţiei sau a creşterii PIB.

În 2018, s-au dat 37 de milioane de euro. Acum, în 2019, doar în luna august s-au dat 20 de milioane de lei (atenție, lei). Și ține cont că, prin actuala legislație, suma maximă poate crește până la 400 de milioane de lei.

Urmăriți Impact.ro și pe