CTP dă verdictul în cazul Simonei Halep. Ce șansă are sportiva să scape de scandalul dopajului. „Doi ani sau patru ani înseamnă sfârșitul”

Ioana Bucur 14.01.2023, 14:08
CTP dă verdictul în cazul Simonei Halep. Ce șansă are sportiva să scape de scandalul dopajului. „Doi ani sau patru ani înseamnă sfârșitul”

În condițiile în care o decizie oficială este tot mai aproape, Cristian Tudor Popescu a prezentat o radiografie dură a datelor din scandalul dopajului în care este implicată Simona Halep. CTP vorbește despre șansele ca sportiva din Constanța să scape de acuzații și să evite o suspendare ce ar putea însemna, de fapt, finalul carierei sale pe terenul de tenis.

Ce spune Cristian Tudor Popescu despre șansele ca Simona Halep să fie achitată în scandalul dopajului

Prezent la Brașov, Cristian Tudor Popescu a vorbit despre scandalul de dopaj în care este implicată Simona Halep, declarându-se pesimist în ceea ce privește șansele româncei de a scăpa de acuzații și de a evita o suspendare lungă.

CTP spune că, din câte a aflat, sansele ca Simona Halep să fie achitată sunt aproape nule, sportiva fiind depistată cu o substanță rară, un medicament ce nu se găsește în România și care este recomandat de medici în condiții speciale. Cu alte cuvinte, este greu de crezut că a ajuns întâmplător în sângele ei.

„N-am telefon roșu, fir direct cu Simona să știu ce se-ntâmplă acolo. Vă pot spune doar atât: după ceea ce știu eu – și sunt informat – este imposibil ca Simona să scape fără o sancțiune. E greu să scape pentru că substanța aceea nu este o substanță obișnuită nici măcar printre substanțele de doping. E un medicament rar, dubios, în România nici nu se găsește, în Statele Unite este administrat numai în condiții foarte speciale, pentru bolnavii de rinichi care fac dializă. Deci, șansa ca acel medicament să fi ajuns întâmplător în sângele ei, adică să spui că a luat un supliment alimentar și era contaminat, e, practic, nulă”, a explicat CTP, potrivit Adevărul.

Citește și: CTP distruge filmul Teambuilding. „Se umpluse camera de maimuțe”

CTP, despre suspendarea sportivei

Jurnalistul a adăugat că există trei sancțiuni posibile pentru Halep, două dintre ele putând să însemne, de fapt, finalul carierei sale pe terenul de tenis.

„Există trei sancțiuni: nouă, doi, patru. Adică nouă luni, doi ani sau patru ani. Singura șansă, de fapt, este nouă luni, pentru că doi ani sau patru ani înseamnă sfârșitul”, a explicat Cristian Tudor Popescu.

Citește și: CTP nu se dezminte. Mesajul pe care l-a transmis după victoria Argentinei la Mondial, ce spune despre Messi

De ce refuză să mai cânte Angela Similea?
Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...