CTP a fost reclamat la CNCD pentru că l-a numit “șarlatan” pe patriarhul Daniel. Cine a făcut plângerea

Cristian Cojocaru 04.11.2020, 10:24
CTP a fost reclamat la CNCD pentru că l-a numit “șarlatan” pe patriarhul Daniel. Cine a făcut plângerea

După ce acesta l-a atacat verbal pe Patriarhul Daniel numindu-l „șarlatan”, Cristian Tudor Popescu a fost reclamat la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării de asociaţia ”Neamunit”. Comunitatea creștin-ortodoxă se simte jignită în urma declarațiilor acestuia. Reacția purtătorului de cuvânt al Patriarhiei  nu a întârziat să apară.

CTP, reclamat la CNCD după atacul la adresa Patriarhului

CTP a lansat o serie de atacuri la adresa credincioșilor participanți la pelerinajul de Sf. Dimitrie cel Nou. Publicistul i-a numit pe aceștia „vite”, în contextul în care pelerinii s-au îngrămădit să se închine la moaște. Asta nu a fost tot. Tot acesta l-a numit „șarlatan” pe Patriarhul Daniel. 

“Pentru a prosti oamenii, șarlatanul Daniel n-are nevoie de matematică, nici de logică” , fusese replica lui CTP.

În urma acestor declarații, Asociația ”NeamUnit” a anunțat că a depus o plângere la CNCD împotriva jurnalistului Cristian Tudor Popescu,

CTP a fost reclamat la CNCD

Reacțiile nu au întârziat să apară

Numeroase reacții s-au declanșat din partea susținătorilor BOR, dar și a opiniei  publice.

”În urma declarațiilor făcute de domnul C.T. Popescu, prin care jignește întreaga suflare creștin-ortodoxă, implicit pe noi și familiile noastre, dar și pe toți strămoșii noștri care au luptat pentru libertatea noastră religioasă, astăzi 02.11.2020, Asociația NEAMUNIT, care însumează câteva sute de membri aflați pe tot cuprinsul țării, majoritatea de confesiune creștin-ortodoxă, prin Președintele și Secretarul General, au depus o plângere oficială prin care sesizează Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii Romania asupra gravelor derapaje îndreptate împotriva creștinilor ortodocși români, a Bisericii Ortodoxe Române și a Întâistătătorului Ei” -susţine asociaţia pe pagina de Facebook-  potrivit Libertatea.ro

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Tot aceasta a mai adăugat:

 „Aceste declarații au declanșat prin virulența lor un val de ură împotriva Bisericii Ortodoxe și a noastră, a credincioșilor de rând. Din perspectiva limbajului folosit, numitul C.T. Popescu a ales pluralul general al substantivelor, și nu singularul, tocmai pentru a nu se rezuma la o singură persoană sau chiar la un grup de persoane, ci a înțeles să ne prejudicieze pe toți cetățenii care au ales ca religie ortodoxia”, 

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei , Vasile Bănescu a reacționat la rândul lui  și a catalogat aceste declarații ca fiind atacuri la adresa bisericii.

 

 

Urmăriți Impact.ro și pe