Sezonul 4 al emisiunii „Puterea Dragostei” a ajuns la final, Adelina și Radu fiind câștigătorii competiției de la Kanal D. Odată cu încheierea filmărilor, Cristina Dorobanțu, cea care a prezentat reality show-ul, s-a reîntors din Turcia și a vorbit despre experiența trăită pe malurile Bosforului. De asemenea, aceasta a anunțat ce se întâmplă cu emisiunea sa. Iată ce a declarat în urmă cu puțin timp prezentatoarea TV!
Ce se întâmplă cu emisiunea „Puterea Dragostei”
Fanii emisiunii „Puterea Dragostei” au aflat duminică, 13 februarie, numele marilor câștigători ai sezonului 4. Este vorba de Adelina și Radu, care au plecat acasă, în România, cu câte 10.000 de euro. Deși reality show-ul lor preferat a ajuns la final, telespectatorii nu au de ce să fie triști, fiindcă noul sezon „Puterea Dragostei” va începe cât de curând.
Încă de la sfârșitul anului trecut, Kanal D a anunțat public că emisiunea se mută cu filmările la București. Cristina Dorobanțu s-a declarat îndrăgostită de Turcia și spune că s-a bucurat din plin de experiența pe care a trăit-o acolo, însă este entuziasmată că revine acasă, alături de cei dragi.
„Întodeauna când mă gândesc la România, mă gândesc la familie, la fericire. Eu m-am bucurat din plin de experiența pe care am trăit-o în Turcia, dar îmi amintesc perfect ziua în care am fost anunțată că voi reveni acasă și m-am bucurat din suflet. Îmi doream de ceva vreme să revin acasă, alături de cei dragi.
Visez acum la lucruri mărețe, îmi doresc și alte lucruri separat de carieră și sper din suflet să mi se împlinească. Cu siguranță le voi anunța cu zâmbetul pe buze, la fel cum am anunțat toate lucrurile frumoase pe care le-am trăit de-a lungul timpului în viața mea”, a declarat prezentatoarea TV pentru Playtech.ro.
Cristina Dorobantu
Cristina Dorobanțu, cucerită de Istanbul
Cristina Dorobanțu a locuit aproape doi ani în Turcia, unde a prezentat una dintre cele mai iubite emisiuni din România. Prezentatoarea de televiziune se declară îndrăgostită de Instanbul și spune că şi-a dorit, încă de mică, să locuiască acolo.
„Instanbul este un oraș superb, în care visam la un moment dat să locuiesc. Mi s-a îndeplinit acest vis. De-a lungul timpului mi-am construit viitorul pe baza a ceea ce mi-am imaginat.
A fost frumos acest proiect , a fost punctul culminant al carierei mele. Am ajuns să pot ajuta oamenii să își găsească perechea, să unesc destine.
La sfârșitul acestei povești pot să spun cu mâna pe inimă că în fața mea și a telespectatorilor defilează cupluri sudate, unite. Mai mult decât atât, după experiența , s-au născut și copii, ceea ce înseamnă că minuni există cu adevărat”, a mai spus gazda emisiunii „Puterea Dragostei”.
Reality show-ul de la Kanal D este varianta românească a emisiunii bazată pe formatul internațional „Power of Love”. În țara noastră, emisiunea a debutat pe data de 19 noiembrie 2018. Amintim că primele două sezoane au fost prezentate de Andreea Mantea. Începând cu sezonul al 3-lea, aceasta a fost înlocuită cu Cristina Dorobanțu.