Cristi Rigu, Country Manager Mazda România: În primele 11 luni din acest an vânzările Mazda au crescut cu 25%

Bogdan Bârliga 25.12.2021, 11:28
Cristi Rigu, Country Manager Mazda România: În primele 11 luni din acest an vânzările Mazda au crescut cu 25%

Ultimii doi ani au fost foarte complicați pentru industria auto la nivel global și perspectivele pentru perioada următoare nu par să fie mai optimiste.

Activitatea producătorilor auto și a importatorilor prezenți în România a fost puternic perturbată de lipsa componentelor, dar există și companii pentru care anul 2021 a adus cifre de vânzări mult mai bune.

Am stat de vorbă cu Cristi Rigu, Country Manager Mazda România, pentru a afla cu ce provocări s-a confruntat producătul auto nipon în acest an și ce perspective sunt pentru piața locală în 2022.

În primele 11 luni vânzările Mazda în România au crescut cu 25%

– Pentru că avem datele de vânzări pentru primele 11 luni din acest an am dori să aflăm cum a fost această perioadă pentru Mazda în România. Sunteți mulțumit de rezultatele înregristrate pe piața locală?

Mazda a înregistrat un an foarte bun din punctul de vedere al vânzărilor în România. În primele 11 luni au fost comercializate 2.364 de modele Mazda în România, în creștere cu 25% față de aceeași perioadă a anului trecut. Cel mai căutat model a fost Mazda CX-30, care a totalizat 966 de unități, în timp ce Mazda MX-30, modelul complet electric, a fost vândut în 81 de exemplare.

– Cum afectează criza de componente livrările și cât așteaptă un client pentru un model Mazda?

Din păcate criza globală de semiconductori și pandemia au afectat atât producția, cât și transportul multor producători auto, cauzând întârzieri la livrare. Este o situație dinamică, cu o evoluție greu de prognozat. Cert este că facem toate eforturile posibile pentru a readuce lucrurile la normal cât mai curând.

– Care ar fi procentul de mașini full electrice, electrificate vândute la noi din gama Mazda? Este un rezultat bun?  Sunteți mulțumit de ritmul de implementare a stațiilor electrice în România?

Cristi Rigu, Country Manager Mazda România: În primele 11 luni vânzările Mazda au crescut cu 25%
Cristi Rigu, Country Manager Mazda România

În ceea ce privește portofoliul Mazda, modelul nostru electric, Mazda MX-30, are o pondere încă redusă din total vânzări de 3,4%, dar cererea pentu modelele noastre Mild-Hybrid Mazda3 și Mazda CX-30 ne-a depășit toate așteptările. La nivel de piață modelele electrice au o pondere de aproximativ 3% și au fost comercializate în primele 11 luni ale anului puțin peste 3.000 de unități. Dar evoluția segmentului de vehicule electrice și hibride este clară și sperăm că și infrastructura va ține pasul pentru a încuraja adoptarea vehiculelor electrice. Noi am decis să oferim la fiecare model Mazda MX-30 nou achiziționat un wall box de încărcare cadou, ceea ce ușurează mult viața oricărui posesor și reduce timpul de încărcare.

– Care sunt așteptările pentru anul 2022? Aveți în vedere extinderea rețelei de dealeri?

2022 se anunță un nou an al provocărilor, un an în care va trebui să dăm dovadă de adaptabilitate. Ne vom concentra pe profitabilitatea partenerilor Mazda și încercăm să identificăm oportunități pentru a satisface cererea și pentru a îmbunătăți fluxul de livrare.

– Ce noutăți ne pregătiți pentru anul următor în România? Avem un calendar stabilit pentru lansarea unor noi modele Mazda?

La începutul anului lansăm SUV-ul compact restilizat, Mazda CX-5 model 2022 și în primăvară introducem Mazda2 Hibrid, model dezvoltat în parteneriat cu Toyota.

Mazda 2 Hybrid (foto) este primul autoturism al companiei disponibil cu un sistem de propulsie hybrid. Noul model de segment B ocupă un loc important în strategia Mazda în contextul angajamentului companiei de a reduce emisiile medii de CO2.

Urmăriți Impact.ro și pe
Tags:
Bogdan Bârliga
Este editorul coordonator al secției Auto de pe Impact.ro. A început să lucreze în presă din anul 2002 și a experimentat mai multe domenii de activitate ( politic, social, economic) până...