Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei, dar decizia sa a fost asupru pedepsită de Occident care a dictat sancțiuni fără precedent împotriva Moscovei. Mai mult, cele mai mari companii din lume s-au retras sau și-au suspendat activitățile din Rusia. Din acest motiv, primarul Moscovei a avertizat că sute de mii de oameni vor rămâne șomeri.
Sute de companii, în principal occidentale, au anunțat suspendarea activităților lor sau plecarea din Rusia după ce președintele Vladimir Putin a trimis trupe în Ucraina, pe 24 februarie. Printre acestea se află mari producători auto ca Mercedes-Benz, BMW sau Volvo, giganți tech precum Microsoft și Apple, dar și Coca-Cola, Pepsi sau Starbucks.
În acest context, aproximativ 200.000 de angajați ai companiilor străine din Moscova și-ar putea pierde locurile de muncă din cauza sancțiunilor impuse Rusiei ca răspuns la invadarea Ucraina, a declarat luni primarul orașului.
„Conform estimărilor noastre, aproximativ 200.000 de oameni riscă să-și piardă locurile de muncă”, a declarat primarul Moscovei, Serghei Sobianin, într-o postare pe blog.
Primarul a mai precizat că autoritățile au aprobat săptămâna trecută un program de 41 de milioane de dolari pentru a sprijini ocuparea forței de muncă în capitala Rusiei. Sobianin a spus că noul program aprobat ar trebui să sprijine peste 58.000 de oameni care și-au pierdut locurile de muncă. Aproximativ 12.500 dintre ei vor fi recalificați, a adăugat el, notează The Moscow Times.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„În primul rând, programul se adresează angajaților companiilor străine care și-au suspendat temporar operațiunile sau au decis să părăsească Rusia”, a spus Sobianin.
Economiștii cred că cel mai mare impact economic al ancțiunilor occidentale urmează să vină și se așteaptă ca Rusia să se cufunde într-o recesiune profundă. Moscova se confruntă cu o inflație în creștere și o fuga de capital și ar putrea intra în incapacitate de plată, după ce a încercat să îşi plătească obligaţiunile în dolari în ruble.
Deși inflația din Rusia a accelerat până la cel mai ridicat nivel de la începutul anului 2002, Banca Centrală „nu va încerca să o scadă în niciun fel, pentru că acest lucru ar împiedica adaptarea afacerilor”, a spus Elvira Nabiullina, guvernatoarea Băncii Centrale a Rusiei, potrivit Reuters.
Creșterea actuală a inflației este cauzată de oferta scăzută, nu de cererea ridicată, iar Banca Centrală își propune să o aducă la ținta de 4% în 2024, pe măsură ce economia se adaptează la sancțiunile occidentale, a mai precizat aceasta.