Cosmina Păsărin l-a făcut celebru. Alexandru Dimitriu a ajuns de la Vara Ispitelor, emisiunea de la Pro TV de acum 20 de ani, unde a participat alături de iubita sa de-atunci, Cosmina Păsărin, la Ministerul Justiției! Avocat de meserie, acesta a fost propus, momentan, pentru funcția de secretar de Stat.
Cel care a făcut propunerea a fost chiar ministrul Justiției, Stelian Ion, din patea USR. Avocatul Alexandru Dimitriu s-a înscris în PLUS în anul 2019, după ce a petrecut 10 ani în Partidul Național Liberal. Acum, așteaptă cu nerăbdare să fie numit pe funcție.
”Am făcut o propunere premierului de numire a unui secretar de stat, în persoana dlui Alex Dimitriu, în care am foarte mare încredere și sunt convins că vom colabora foarte bine”, a declarat ministrul Stelian Ion pentru Hotnews.ro.
Chiar dacă Dacian Cioloș, președintele PLUS a criticat PNL pentru c primește traseiști în partid, acesta l-a primit pe Alexandru Dimitriu care venea din PNL și a și început să-l propună pentru funcții. Partidul l-a propus pe Dimitriu pentru Primăria Sectorului 5 în ianuarie trecut. A fost nevoit însă să-i cedeze locul liberalului Cristian Băcanu.
Acum, Alexandru Dimitriu pare că a început deja activitatea la Ministerul Justiției, deși nici măcar nu a fost numit pe post. Participă chiar și la ședințe, după cum a declarat pentru Newsweek. A retractat după aceea și a spus că nu are acces la documente. A vorbit despre numirea sa.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]”Urmează să se finalizeze încet, încet. Nu am încă o numire pe funcția de secretar de stat, dar o aștept. Sunt la secretariat. Am venit să văd ce se întâmplă pe aici, am întrebat în stânga și-n dreapta, ca să mă acomodez. Am discutat și cu domnul ministru, am fost în ședințe. Nu sunt angajat pe cabinetul ministrului”, a spus Dimitriu pentru Newsweek.
Ulterior, Alexandru Dimitriu și-a nuanțat declarațiile. ”Am fost la o discuție cu domnul ministru. Nu am acces la documente. Am spus că am fost la secretariat pentru că așa se intră. Nu știu când iese decizia de numire. Încă nu am discutat pe ce direcție o să fiu. Eu sunt membru PLUS în alianță cu USR”, a mai spus avocatul Dimitriu.
Alex Dimitriu a devenit cunoscut în România în anii 2000. Avea doar 19 ani când a participat la show-ul Vara Ispitelor de la Pro TV, alături de partenera sa de atunci, Cosmina Păsărin.
Alexandru Dimitriu are un doctorat în Drept, obținut în 2015 la o facultate de stat, cu summa cum laude și este specializat în recuperarea creanţelor prin procedura insolvenţei, specializarea casei de avocatură condusă de Gheorghe Piperea, fost consilier onorific al premierului PSD Mihai Tudose.
Dimitriu predă la Facultatea de Drept din București, unde și-a luat și masterul. A absolvit Dreptul la Niculae Titulescu și ASE-ul, în paralel. Deține o listă impresionantă de cărți publicate la Editura CH Beck, unde a fost și redactor de carte juridică. Vorbește trei limbi străine, dar i-a reprezentat și pe frații Micula în procese intentate statului român.