CFR Cluj își continuă marșul triumfal spre al cincilea titlul consecutiv. Trupa lui Dan Petrescu a câștigat cu 2-0 duelul cu FC Argeș și a ajuns din nou la opt puncte de FCSB, care a pierdut confruntarea cu Universitatea Craiova. Gafa lui Joao Miguel l-a pus pe gânduri pe Cornel Dinu. Fostul internațional a dat de înțeles că a fost ceva necurat în faza respectivă.
CFR Cluj a câștigat cu 2-0 duelul cu FC Argeș din etapa a treia din play-off și a ajuns din nou la opt puncte de FCSB. Primul gol a fost marcat după o greșeală uluitoare a portughezului Joao Miguel. Fundașul oaspeților a greșit și i-a pasat lui Gabriel Debeljuh, care a profitat de acest cadou și a înscris. Gafa lui Miguel l-a pus pe gânduri pe Cornel Dinu. Jucătorul nu este la prima greșeală de acest gen într-o partidă cu CFR Cluj.
„Se vorbește despre aceste lucruri. Se vorbește despre o colectivitate a jucătorilor portughezi din Liga 1. Eu nu am probe, dar, dacă se vorbește, nu iese fum fără foc.
Mi-ați arătat două faze de la același meci. Să încheiem discuția. Coincidența e că se întâmplă de două ori la CFR Cluj – FC Argeș”, a spus misterios Cornel Dinu.
Al doilea gol a fost marcat de Marko Dugandzic. Oaspeții erau în doar nouă jucători de câmp, după ce Tofan a primit cartonașul roșu, după un atac dur asupra lui Bordeianu.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Bordeianu merge acum la spital. Săracu`, voia să mai joace, dar nici nu mai poate să meargă. Am văzut reluările, nu cred că a vrut să-l lovească”, a declarat Dan Petrescu.

CFR Cluj are 45 de puncte și ocupă primul loc. Pe poziția a doua se află FCSB cu 37 de puncte, iar poziția a treia este ocupată de Universitatea Craiova cu 33 de puncte.
„E departe titlul, mai sunt 7 meciuri. Mă așteptam să nu jucăm foarte bine, dar din fericire am câștigat. Per total, mă așteptam la mai mult de la jucători, chiar dacă veneau de la națională, unii după răceli.
Știm ce ne așteaptă la Craiova, o să fie o emulație incredibilă că au bătut la FCSB. Trebuie să fim mai buni dacă vrem un rezultat pozitiv. Jucăm împotriva unei echipe care e pe val și are un moral excelent după ultimul meci”, a mai spus Dan Petrescu.
Etapa viitoare, în play-off, sunt programate următoarele partide: FC Argeș – Farul Constanța, Universitatea Craiova – CFR Cluj și FCSB – FC Voluntari.