Solista Corina Chiriac vă invită mâine la Muzeul de Istorie din Târgoviște, la expoziția personală, cu documente de familie, ținute de scenă, obiecte păstrate în timp, de la străbunici. Iar luni, la doar două zile distanță, ea își va lansa, la Teatrul Odeon, cartea „Două piese de teatru”. Artista a mărturisit, în exclusivitate pentru Impact.ro, că teatrul este prima sa iubire. Corina Chiriac ne-a mai povestit și în ce context a scris cele două piese de teatru.
La 73 de ani, Corina Chiriac este extrem de activă. Artista nu se mulțumește doar cu concertele la care este solicitată, destul de multe la număr, ci și cu alte activități care o reprezintă.
Mai precis, în cursul zilei de mâine, ea se va afla la Târgoviște, pentru deschiderea expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste”, de la Muzeul de Istorie, care va pune în valoare donația făcută de artistă, ce cuprinde piese variate, de la paşapoarte iraniene ale bunicilor materni de origine armeană, trofee şi diplome, medalii, certificate de naştere şi de studii, documente şi fotografii de la începutul secolului XX, rochii de scenă, instrumente muzicale şi alte obiecte personale de familie.
Adunată timp de mai bine de un secol, donația acoperă istoria a patru generații, de la tipograful şi graficianul Gheorghe Chiriac (bunicul patern), pianista Eliza Calaigian (mama, devenită Chiriac prin căsătorie), compozitorul şi profesorul universitar Mircea Chiriac (tata) şi fiica acestora, interpreta şi compozitoarea Corina Chiriac.
Toate obiectele donate vor deveni unele de patrimoniu: „Sunt lucruri de suflet pentru mine și sper să fie apreciate și de alți oameni!”, a declarat Corina Chiriac pentru impact.ro.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]La doar două zile distanță, la Teatrul Odeon, artista va fi protagonista unui alt eveniment, și anume lansarea cărții „Două piese de teatru”. Corina se întoarce, astfel, potrivit propriei sale mărturisiri, la prima sa mare iubire, teatrul.
„La 21 de ani, absolvisem Facultatea de Teatru, mă lansasem deja în industria muzicală și mă pregăteam de o carieră de solist vocal. Parcă înțelegând că s-ar putea să nu mai joc teatru, am scris, într-o vacanță de vară, prima mea piesă de teatru, „De profesie amant”.
M-am jucat cu textul, cu rolurile și, după ce piesa a fost gata, am încuiat-o într-un sertar. Mă așteptau turnee, concerte, emisiuni de televiziune… Pe la 35 de ani, eram deja o interpretă de muzică ușoară consacrată. Într-o iarnă, teribil de geroasă, când nu se țineau concerte și nu se pleca în turneu, mi s-a făcut dor de teatru și am scris o a doua piesă, „Serenadă pentru Carul Mare”.
Textele reprezintă genul de teatru prezentat publicului până prin anii 1990, când, răsturnându-se întreaga arătură politico-socială, s-a crezut că este nevoie de o schimbare și în textul și în forma de reprezentație a spectacolului de teatru clasic. Mi-e dor de Arta Spectacolului, pe care am învățat-o și am admirat-o în studenție, deci rămân fidelă primei iubiri! Rămân fidelă marelui Creator de Artă”, ne-a mai declarat Corina Chiriac.