Controale pe litoralul românesc: inspectorii au descoperit localuri care „nu ar trebui să existe nici în Pakistan”

Claudiu Surmei 27.06.2019, 10:56
Controale pe litoralul românesc: inspectorii au descoperit localuri care „nu ar trebui să existe nici în Pakistan”

Din această săptămână, inspectorii sanitar-veterinari au început controalele pe litoral pentru a vedea câte dintre acestea respectă legea. Neregulile descoperite sunt grave și, dincolo de ilegalitățile de ordin fiscal, mâncarea oferită pune sănătatea oamenilor în pericol.

Controalele de pe litoral au debutat luni și vor continua până la sfârșitul lunii august. Echiepe de inspectori vor verifica modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul şi comercializarea produselor alimentare.

ANSVSA arată că operațiunile vor fi derulate de zeci de inspectori din cadrul Serviciului de Control Oficial Siguranţa Alimentelor, Circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Oficiale, atât din cadrul DSVSA Constanţa cât şi delegaţi ai altor DSVSA judeţene, organizaţi în serii de câte două săptămâni.

Printre stațiunile verificate se numără Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia – Vama Veche.

Ce au descoperit inspectorii în restaurantele de pe litoral

Printre neregulile descoperite pe litoral se numără restaurante fără autorizații, locații care nu au geamuri la bucătărie și în care mâncare e ținută în locuri unde intră praful și muștele.

Horia Constantinescu, șeful OPC Constanța, susține că, în fiecare, an sunt autorizate ca fast-food unităţi care nici nu ar trebui să existe pe litoral, potrivit News.ro.

„Ne trezim în continuare cu locaţii autorizate pe care noi credem că nu numai că nu îndeplinesc, dar nu ar trebuit să îndeplinească nici pentru Pakistan şi totuşi au avizele de instituţia dumneavoastră (n.r. – DSVSA Constanţa). Este adevărat că noi am făcut o evaluare şi am constatat că parte dintre ele sunt emise, aşa cum se făceau în trecut, pe declaraţii pe propria răspundere a operatorului economic, dar parte dintre ele totuşi primesc vizita colegilor dumneavoastră şi sunt autorizate”
Horia Constantinescu, șeful OPC Constanța

Din 10 localuri verificate, opt au fost închise pentru că neregulile descoperite erau grave.

„Am desfăşurat o acţiune de control vineri în Eforie Nord şi ieri în Eforie Sud. Opt dintre locaţii, după părerea noastră, nu înţelegem de ce s-au autorizat. În primul rând, nu au autorizaţie de construire. În al doilea rând, ele nu există de punct de vedere urbanistic. Conform OUG, ele trebuie să fie locaţii cu destinaţie alimentaţie publică pentru a fi autorizate, noi vorbim de nişte caşcarabete, aplecători”
Horia Constantinescu, șeful OPC Constanța

Urmăriți Impact.ro și pe