Constanța va avea primul port cu energie verde de la Marea Neagră. Administrația Porturilor Maritime dorește să achiziționeze un parc fotovoltaic și să își asigure astfel și independența din punct de vedere energetic. Ideea a venit după ce furnizorul de energie pe care-l avea a reziliat contractul cu Portul, din cauză că a intrat în insolvență.
Portul Constanța intenționează ca investiția în capacitatea de producție de energie regenerabilă să se deruleze în perioada 2022-2023. Studiul de fezabilitate pentru investiția în parcul fotovoltaic se ridică la aproximativ 150.000 lei, fără TVA, iar firmele interesate să îl construiască pot depune oferte până pe 5 noiembrie 2021. Studiul va trebui să cuprindă și o analiză cost-beneficiu, iar pentru implementarea sa este luată în calcul și posibilitatea obținerii de fonduri UE nerambursabile. Perioada de realizare a studiului este estimată la 6 luni de la semnarea contractului.
Proiectul este realizabil iar noi mai avem si alte proiecte privind acest green pass. Vrem să facem un parc de panouri fotovoltaice, pentru că avem în port foarte multe terenuri care nu se pretează pentru altceva gen construcții și atunci am demarat un studiu de fezabilitate care să ne spună dacă putem face un astfel de parc de panouri fotovoltaice.
Din acest studiu va reieși și cantitatea de energie pe care o vom produce, costurile ca să știm dacă putem accesa fonduri europene sau să facem un parteneriat public privat, astfel încât parte din energia care este consumată în port să o producem în acel loc. Cred că va fi un proiect foarte bun, mai ales că tehnologia avansează, se folosesc aceste metode verzi și asta înseamnă viitorul. Suntem într o fază incipientă dar sper să avem succes, a declarat Florin Goidea, director Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța.
Inițiativa este apreciată de activiștii de mediu, care consideră că energia verde reprezintă viitorul, cu atât mai mult în contextul scumpirilor în lanț pe piața de energie. Și asta cu atât mai mult cu cât energia electrică este o componentă importantă a businessului Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime.
În 2020, compania a încasat peste 42 milioane lei din prestarea de servicii de energetică portuară, adică mai mult de 12% din totalul cifrei de afaceri, de aproximativ 346 milioane lei. Și tot anul trecut, în Port erau anunțate investiții de peste 113 milioane lei pentru modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Mi se pare o idee foarte bună. E bine să vină un producat care să prodcă energie, suprafață există, sunt multe diguri nefolosite și pot fi folosite pentru acest tip de facilități de producere a energiei. Este un plus, pentru că producem mulți poluanți atmosferici, a declarat Răzvan Popescu Mirceni, biolog.
Ducerea la bun sfârșit a acestei investiții ar avea ca rezultate printre altele, reducerea pierderilor electrice în rețeaua de distribuție, reducerea consumului propriu tehnologic, siguranța în exploatare și continuitatea în alimentarea consumatorilor.
Portul Constanța intenționează ca investiția în capacitatea de producție de energie regenerabilă să se deruleze în perioada 2022-2023. În luna august a acestui an, Portul Constanța a fost nevoit să încheie un contract în regim de urgență cu o companie pentru furnizarea de energie electrică, valabil 3 luni, după ce, furnizorul său, Getica 95 Com, a intrat în insolvență și a reziliat contractul în luna aprilie.
Ulterior, Getica a propus reluarea contractului, dar la un preț de cu aproape 70% mai mare decât cel din contractul inițal. Propunerea a fost refuzată însă de compania portuară, care a motivat că potrivit înțelegerii din contractul semnat cu Getica, prețul de bază al energiei nu poate fi modificat.