Conflictul dintre Mirel Rădoi și Ianis Hagi continuă. Ce a putut să spună selecționerul României în urmă cu câteva minute

Marian Cărăvan 13.10.2020, 14:21
Conflictul dintre Mirel Rădoi și Ianis Hagi continuă. Ce a putut să spună selecționerul României în urmă cu câteva minute

E tensiune maximă la echipa națională, după ce „tricolorii” au ratat calificarea la EURO 2020 și au fost umiliți în Norvegia. Continuă conflictul dintre selecționerul Mirel Rădoi și Ianis Hagi, după dezastrul de la Oslo.

Conflictul dintre Mirel Rădoi și Ianis Hagi continuă

Selecționerul Mirel Rădoi, care „și-a turnat cenușă în cap” după cele două eșecuri consecutive din nordul continentului (1-2 cu Islanda și rușinosul 0-4 cu Norvegia), s-a arătat vizibil deranjat de declarațiile date de Ianis Hagi. Selecționerul i-a dat un răspuns acid lui Ianis, care s-a plâns la finalul meciului cu Norvegia că nu mai are energie să joace mingea după ce aleargă 4-5 minute ca să o recupereze!

„Dacă jucătorii au declarațiile astea, trebuie să le și probeze. Aș merge la raportul pe care l-am primit după meci. În momentul în care avem 19-20 de baloane pierdute, e normal că nu poți să mai ai continuitate, pentru că mingea este una singură pe teren. În momentul în care noi o pierdem, înseamnă că este la adversar. Iar dacă nu îți place să ții de minge când o ai, atunci e clar că va trebui să alergi după ea și pot exista momente în care nu faci ce ai antrenat și poți alerga mai mult de 4-5 minute”, a spus, tranșant, Mirel Rădoi.

Conflictul dintre Mirel Rădoi și Ianis Hagi continuă. Ce a putut să spună selecționerul României în urmă cu câteva minute
Ianis Hagi a pierdut numărul 10 la echipa națională

Ce a declarat Ianis Hagi după umilința din Norvegia

Spre deosebire de meciul de la Reykjavik, unde l-a trimis în teren abia din minutul 46, la Oslo selecționerul Mirel Rădoi a preferat să înceapă meciul din Liga Națiunilor cu Ianis Hagi titular. Fotbalistul lui Glasgow Rangers a fost înlocuit în minutul 64 cu Alexandru Mitriță.

După umilința de la Oslo, Ianis Hagi a avut o declarație neașteptată, țintind direct spre selecționerul Mirel Rădoi.

„Despre faptul că nu am avut ocazii trebuie să-l întrebați pe selecționer. Alergi 4-5 minute după minge și când ai mingea la picior nu mai poți să faci nimic. Îți pierzi energia, suflul și poți să scoți doar un fault. Supărarea este mare, nu vreau să spun vreo prostie din acest motiv”, a declarat Ianis Hagi, după umilința din Norvegia.

După umilința din Norvegia, „tricolorii” au căzut pe locul al doilea în grupa de Liga Națiunilor. România a bifat o victorie, un egal și o înfrângere în noul sezon al Ligii Națiunilor.

Naționala condusă de Mirel Rădoi va disputa următorul meci miercuri, 14 octombrie, de la ora 21:45, la Ploiești, contra Austriei. Pe 7 septembrie, „tricolorii” se impuneau la Klagenfurt, cu 3-2.

Urmăriți Impact.ro și pe