Condiția pusă de Blue Air pentru ca pasagerii să-și ia banii înapoi. „Depinde de noul investitor”

15 09. 2022, 14:11

230.000 de pasageri au fost afectați de decizia companiei Blue Air de a anula toate cursele începând cu data de 6 septembrie. Blue Air a anunțat că va rambursa toate sumele pasagerilor care au avut bilete cumpărate pentru zborurile copmpaniei, dar în anumite condiții.

Când restituie Blue Air banii pe bilete

Compania Blue Air a anunțat că va suspenda toate zborurile în perioada 6 – 12 septembrie, însă perioada a fost prelungită până pe 10 octombrie, precizând că nu dispune de fondurile necesare pentru achitarea combustibilului.

Reprezentanții Blue Air au anunțat, printr-un comunicat de presă, că firma va rambursa banii pasagerilor pentru biletele achiziționate, dar în anumite condiții. Astfel, totul depinde de reluarea activității companiei, dar și de cedarea acesteia către alți investitori.

Blue Air a anulat toate zborurile pe 6 septembrie.

Rambursarea tuturor sumelor datorate pasagerilor pentru biletele achiziționate depinde esențial de reluarea operațiunilor și a activității de vânzare a Blue Air, și, așa cum am precizat în comunicările anterioare, un alt factor esențial este aportul în numerar adus de unul dintre cei doi investitori cu care ne aflăm în discuții”, a precizat Blue Air în comunicatul de presă.

Trei opțiuni pentru pasageri

Potrivit comunicatului Blue Air, toți pasagerii au fost notificați de anularea zborurilor și au primit trei opțiuni disponibile: reprogramarea călătoriei pe următorul zbor disponibil, rambursarea în portofelul electronic (Blue Air oferind un bonus în procent de 25%, din valoarea biletului achiziționat drept compensare pentru neplăcerile create pasagerilor noștri) sau rambursarea biletelor achiziționate.

Compania a mai precizat că în ultimele zile au fost create peste 17.500 de portofele electronice, totalizând 1.900.000 euro, iar pasagerii care au ales această opțiune vor putea folosi sumele în vederea achiziționării de bilete imediat ce vom activa procesul de vânzare.

Blue Air a anulat cursele după ce Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a blocat conturile companiei pentru o datorie de 28 de milioane de lei. Ministrul Mediului Tanczos Barna a spus că decizia luată de Blue Air a fost absolut nejustificată și că o companie serioasă nu suspendă zborurile pentru o executare silită, în jumătate de oră după primirea veştii de la bancă.

Mai multe curse TAROM au preluat pasageri români cu bilete rezervate la compania Blue Air, după ce aceasta a decis suspendarea zborurilor.