Concurenții din Asia Express, lovitură uriașă! Cum li s-a schimbat viața după participarea la emisiunea de la Antena 1

Diana Radu / 11.04.2020, 14:00
Concurenții din Asia Express, lovitură uriașă! Cum li s-a schimbat viața după participarea la emisiunea de la Antena 1

De-a lungul anilor, Asia Express a reprezentat o rampă de lansare pentru multe dintre persoanele aflate la început de drum în viața publică. Emisiunea, care are un real succes în rândul telespectatorilor, a adus nu numai notorietate tuturor participanților, dar și contracte avantajoase, care le-a umplut buzunarele. Impact.ro vă prezintă topul vedetelor care au cunoscut celebritatea, dar au făcut și bani de pe urma emisiunii.

Speak și Ștefania

Înainte de apariția la Asia Express, Ștefania a avut câteva apariții în presă prin prisma faptului că este iubita lui Speak. Tânăra în vârstă de 22 de ani s-a lansat și în muzică, însă nu reușise să spargă topurile înaintea apariției la emisiune. Acum, după difuzarea show-ului, lucrurile stau altfel pentru tânăra poreclită “Libelula”. Ea a fost extrem de apreciată de telespectatori datorită maturității și sincerității de care a dat dovadă, numărându-se printre concurenții cu cel mai mare capital de imagine. În ultimele 2 luni, carismatica brunetă a primit nenumărate propuneri de a face reclamă produselor de înfrumusețare, precum și a unor linii vestimentare, iar melodiile ei au “bubuit” pe youtube, adunând milioane de vizualizări. Astfel, iubitei lui Speak i-au intrat în cont câteva mii bune de euro.

speak, stefania, asia express, antena 1
Speak și Ștefania la Asia Express. Sursă foto: Spynews

Alina Ceușan și Carmen Grebenișan

Alina și Carmen sunt două vloggerițe cunoscute din Cluj, care ofereau urmăritoarelor sfaturi despre beauty, precum și ce produse să folosească în anumite condiții. De-a lungul experienței Asia Express, cele două au dat dovată de inteligență, tenacitate și stăpânire de sine. Cele două tinere recunosc cu sinceritate că emisiunea le-a adus un mare aport de imagine, iar numărul urmăritorilor lor pe canelele de social media a crescut cu peste 100.000 în ultima lună. Tinerele primesc zeci de mesaje de încurajare în fiecare zi, motiv pentru care s-au hotărât să își facă propriul lor reality show.

Florin Ristei

Cântărețul a devenit cunoscut publicului larg în 2013, atunci când a câștigat emisiunea X Factor de la Antena 1. De atunci, el a mai cochetat cu televiziunea, prezentând o emisiune la Antena Star alături de de Diana Munteanu. Deși are o voce extraordinară și a scos câteva melodii solo, artistul nu a mai reușit să spargă topurile muzicale ca pe vremea când făcea parte din trupa Amicii. Dezinvoltura și rezistența fizică de care a dat dovadă în emisiune, dar și legătura deosebită dintre el și fratele său, Dan, i-a făcut pe concurenții ASIA Express să îl îndrăgească extrem de mult pe cântăreț. Astfel, în numai o lună, melodiile lui de pe youtube au fost ascultate de peste 200.000 oameni.

florin ristei, asia express, antena 1
Florin Ristei la Asia Express

Adda

Adda se numără printre persoanele publice care au devenit cunoscute datorită vocii sale deosebite, și mai puțin a aspectului fizic. Ea a scos hit după hit, iar oamenii îi știu piele pe dinafară, deși foarte puțini dintre ei asociau melodia cu chipul ei. Acest lucru s-a schimbat total prin apariția alături de soțul ei la Asia Express. Deși s-a certat în permanență cu Cătălin și a avut nenumărate ieșiri verbale considerate nepotrivite, câtăreața a câștigat o mulțime de fani, iar melodiile sale de pe youtube au fost ascultate în ultima lună de peste 500.000 de persoane.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI