Coliba misterioasă de pe Lună pune pe jar lumea: “Este casa extratereştrilor” VIDEO

Cătălina Burghelea 09.12.2021, 07:51
Coliba misterioasă de pe Lună pune pe jar lumea: “Este casa extratereştrilor” VIDEO

Roverul chinez Yutu-2 care explorează fața întunecată a Lunii a zărit un obiect ciudat, ce seamănă cu o colibă misterioasă sau cub. De când a fost dată publicității această informație, imaginația oamenilor a luat-o razna. Cu toate că fotografia publicată pe rețeaua de socializare Weixin este destul de neclară, asta nu i-a împiedicat pe internauți să facă speculații cu privire la forma obiectului misterios.

Obiect ciudat zărit pe Lună

Oamenii de știință așteaptă cu sufletul la gură următoarea misiune de explorare a Lunii, pentru ca robotul Yutu-2 să se apropie și mai mult de ceea ce pare o colibă abandonată sau cub. Imaginea unui obiect asemănător unui cub, capturată de roverul chinez pe partea îndepărtată a Lunii, a alimentat speculaţii cu privire la natura acestuia şi a inspirat o serie de meme-uri din partea utilizatorilor chinezi de internet, scriu cei de la Playtech.ro.

Glume și meme-uri pe internet după apariția imaginilor

Yutu-2 a surprins ceea ce pare a fi un obiect cubic mare, aflat la aproximativ 80 de metri de locaţia sa de pe Lună, a indicat Our Space, o pagină de internet cu conţinut ştiinţific a guvernului chinez, citând date din jurnalul roverului din 3 decembrie. O serie de ”meme-uri” apărute în mediul online prezintă întâlnirea robotului pe câmpia selenară cu două obeliscuri, cu un monolit înalt şi chiar cu un ciocan şi o seceră uriaşe, fiind simbolul Partidului Comunist.

„Este gunoi spaţial lăsat în urmă de SUA”, a scris un internaut într-un mesaj pe reţelele sociale.

„Apropiaţi-vă puţin şi veţi vedea că este un centru de testare a acidului nucleic (test PCR – n.a.) pentru Covid”, a glumit un alt utilizator de internet.

„Este casa extratereştrilor!”, se precizează într-un alt mesaj.

Ce ar putea fi, de fapt?

Alţi internauți au sugerat o posibilitate mai verosimilă: nu este decât un bolovan. Ideea este susținută și de un om de știință, care spune că este doar o stâncă pe marginea unui crater.

„Este doar o stâncă pe marginea unui crater la nord de locația roverului”, a precizat Philip Stooke, profesor emerit și adjunct de cercetare la Departamentul de Geografie și Institutul pentru Explorarea Pământului și Spațiului de la Universitatea din Western Ontario.

„Mass-media sunt foarte dornice să găsească tot felul de lucruri ciudate pe Lună. Tindem să credem că toate sunt strâns controlate, dar există o mulțime de lucruri care transformă fiecare știre într-un titlu senzațional… bază extraterestră, milioane de tone de metale neprețuite sau substanțe nespecificate, conspirații despre interesele occidentale în spațiu și orice altceva”, a adăugat Stooke, notează My space.

Oamenii adoră senzaționalul, este de părere un om de știință

În afară de poveștile serioase, a existat o mulțime de titluri despre substanțe extraterestre (sau chiar extratereștri ) găsite pe Lună, a spus expertul lunar, toate însumând nimic mai mult decât clickbait.

„Deci nu sunt surprins că o stâncă care, în imaginile cu rezoluție scăzută, arată aproximativ pătrată, este catalogată ca o colibă ​​sau alt tip de clădire”, a spus Stooke.

„Din punct de vedere științific, roca ar putea fi interesantă și mă aștept ca ea sau rocile din apropiere de pe marginea craterului să fie studiate în detaliu când vor ajunge la ea la începutul anului 2022. Dar nu va arăta ca o colibă”, a explicat expertul.

Yutu-2 va parcurge o distanță de 80 m în două-trei luni terestre

Formaţiunea misterioasă a atras atenţia oamenilor de ştiinţă, care au decis să îndrepte vehiculul selenar spre această direcţie. Coliba ar putea fi, de fapt, o rocă rezultată în urma impactului cu un corp ceresc. Este însă doar o presupunere, iar cercetătorii chinezi aşteaptă cu nerăbdare noile date transmise de Yutu-2.

Rover-ul selenar, alimentat de energie solară, va parcurge distanţa de 80 de metri în două până la trei zile selenare, potrivit Our Space, respectiv două-trei luni terestre până la obiectul zărit din depărtare.

Urmăriți Impact.ro și pe