Clătite pufoase de cartofi. Se prepară rapid și se mănâncă imediat

Iancu Andreea / 21.10.2020, 13:40
Clătite pufoase de cartofi. Se prepară rapid și se mănâncă imediat

Cui nu-i plac clătitele, acest desert rapid și extrem de savuros, pe care mamele și bunicile îl pregăteau adesea?! Deși ne-am obișnuit să le preparăm folosind drept ingrediente laptele, ouăle și făina, clătitele pot fi la fel de gustoase și făcute din cartofi. Află cum poți prepara rapid o rețetă de clătite pufoase de cartofi.

Rețeta rapidă de clătite pufoase de cartofi

Mai multe bucătării europene au printre preparatele tradiționale rețeta de clătite de cartofi. Având denumiri diferite, acestea sunt realizate fie din piure de cartofi, ori din cartof ras. De asemenea, rețeta poate fi una care să se servească precum un aperitiv și atunci se vor adăuga usturoiul sau ceapa și o serie de alte condimente. Pe de altă parte, clătitele de cartofi se pot servi ca desert, alături de siropuri sau gemuri de fructe.

Dacă îți dorești să pregătești o cină rapidă și gustoasă, poți alege să prepari rețeta de clătite de cartofi, lângă care să pui o salata de legume proaspete. Pe de altă parte, după o masă copioasă, un desert savuros nu va fi refuzat de nimeni. Adaugă zahăr pudră deasupra sau pune câteva lingurițe de gem pentru o aromă fructată și ai obținut desertul perfect.

Rețetă de clătite pufoase de cartofi foto - Pixabay
Rețetă de clătite pufoase de cartofi
foto – Pixabay

Cum prepari rapid rețeta de clătite de cartofi

Pentru a pregăti o rețetă simplă de clătite de cartofi ai nevoie de următoarele ingrediente:

  • 3 cartofi albi
  • 150 ml lapte fiert
  • 250 g făină
  • 3 ouă
  • 1 iaurt mic
  • sare
  • ulei pentru prăjit

Mod de preparare:

În primul rând, începe prin a spăla și curăța cartofii de coajă. Apoi, aceștia se taie și se pun la fiert în apă cu sare timp de 10 minute. Cartofii semifierți se pasează și se amestecă împreună cu laptele fiert. După ce compoziția s-a omogenizat se lasă puțin la răcit.

Ulterior, se adaugă făina, ouăle și iaurtul. Aluatul pe care trebuie să îl obții este unul gros, care să poată fi manevrat cu ajutorul polonicului.

După ce compoziția pentru clătitele de cartofi este gata se pune o tigaie cu puțin ulei la încins. Se folosește un polonic sau o lingură mai mare pentru a pune cantități mici din compoziție în tigaie. Clătitele de cartofi se prăjesc pe ambele părți. La final, ele se pot servi cu mărar tocat deasupra pentru o idee de aperitiv precum și cu o garnitură.

Pe de altă parte, dacă îți doreai altfel de clătite pentru desert, surprinde-ți invitații la masă cu o clătită de cartofi cu gem sau zahăr pudră.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI