Cine sunt românii care pot beneficia de ajutor de la stat pentru încălzire prin Legea consumatorului vulnerabil. Condițiile și banii pe care îi primești

Nicu Stan 09.09.2021, 10:41
Cine sunt românii care pot beneficia de ajutor de la stat pentru încălzire prin Legea consumatorului vulnerabil. Condițiile și banii pe care îi primești

Legea consumatorului vulnerabil, în ceea ce privește sprijinul bănesc dat de Guvern pentru încălzirea locuințelor, a fost adoptată de Parlament. Cine sunt românii care pot beneficia de ajutor de la stat pentru încălzire prin Legea consumatorului vulnerabil. Vezi condițiile și banii pe care îi primești în articolul de mai jos.

Legea consumatorului vulnerabil a fost adoptată. Românii cu venituri mici vor primi până la 500 de lei ajutor din partea statului la factura de încălzire a locuinței

Legea consumatorului vulnerabil prevede spriijn doar pentru românii care au venituri mici. Cu cât veniturile sunt mai mici cu atât spirjinul financiar acordat de stat este mai mare, până la maximul de 500 de lei. Astfel, circa 500 de mii de gospodării ar urma să beneficieze suma maximă acordată pe lună pentru plata facturilor în această iarnă.

Legea consumatorului vulnerabil prevede acordarea de ajutoare financiare pentru încălzirea locuinței, care pot ajunge până la 500 de lei, însă care vor fi acordate în funcție de nivelul veniturilor solicitanților. Statul va acorda aceșt sprijin integral, dar nu mai mult decât consumul facturat doar acelora dintre români care au un venit mai mic de 200 de lei pe lună.

Cine beneficiază de ajutor de la stat pentru incalzirea locuintei
Cine beneficiază de ajutor de la stat pentru incalzirea locuintei

De la ce venituri nu se mai acordă ajutorul pentru încălzirea locuinței

Astfel, limita maximă a veniturilor până la care o persoană poate beneficia de ajutoare pentru încălzire este de 1.386 de lei de persoană în cazul familiilor şi 2.053 de lei în cazul persoanelor care sunt singure.

De asemenea, legea consumatorului vulnerabil prevede și acordarea unor stimulente lunare și în afara sezonului rece, pentru consumul de energie, gaze, combustibil sau lemne. Valoarea stimulentelor variază între 30 și 70 de lei pe lună.

Cât va costa ajutorarea celor care se încadrează în prevederile Legii consumatorului vulnerabil

Guvernul estimeaza ca va plăti 389 de milioane de lei pentru sprijinirea a 524 de mii de gospodării. De altfel, ministrul Muncii, Raluca Turcan, spunea că asta înseamnă un spirjin în plata facturilor pentru 1-5 milioane de români, aici intrând oameni cu contracte de muncă, persoane aflate în asistenţă socială, precum şi pensionari.

Conform proiectului de lege adoptat, ajutorul pentru încălzire este acordat în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, în acest fel:

” -în proporţie de 100% din valoarea de referinţă, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;

– în proporţie de 90%, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei şi 320 lei;

-în proporţie de 80%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei şi 440 lei;

-în proporţie de 70%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei şi 560 lei;

-în proporţie de 60%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei şi 680 lei;

-în proporţie de 50%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei şi 920 lei;

– în proporţie de 40%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei şi 1040 lei;

-în proporţie de 30%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1040,1 lei şi 1160 lei;

-în proporţie de 20%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1160,1 lei şi 1280 lei;

– în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1280,1 lei şi 1386 lei;

în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1280,1 lei şi 2053 lei”, conform proiectului de lege adoptat.