Home » Entertainment » Emisiuni TV » Cine sunt, de fapt, cei 100 de români din emisiunea lui Cabral. Chiar prezentatorul a spus adevărul, într-un final
Cine sunt, de fapt, cei 100 de români din emisiunea lui Cabral. Chiar prezentatorul a spus adevărul, într-un final
Cabral Ibacka va reveni pe micul ecran la începutul săptămânii viitoare, în cadrul noului sezon al emisiunii „Ce spun românii”, celebrul show de divertisment de la Pro TV. De curând, îndrăgitul prezentator a vorbit despre revenirea sa în televiziune și totodată a răspuns la cea mai arzătoare întrebare. Iată cine sunt, de fapt, cei 100 de români din emisiunea sa!
Cabral a răspuns la cea mai arzătoare întrebare legată de emisiunea sa de la Pro TV
Vești bune pentru fanii emisiunii „Ce spun românii”! După o pauză de aproximativ trei luni de zile, Cabral Ibacka se întoarce pe sticlă luni, pe data de 6 martie, la cârma unui nou sezon al îndrăgitului show de la Pro TV.
Într-un interviu pentru protv.ro, prezentatorul a dat detalii despre celebra emisiune, dar a răspuns și la întrebarea care stă pe buzele tuturor. Iată cine sunt cei 100 de români menționați tot timpul în emisiune.
„Sunt niște rude de ale mele de la Buzău.”, a spus, în spirit de glumă, Cabral, apoi a continuat: „Cei 100 de români sunt 100 de oameni pe care noi îi tot schimbăm, îi tot rulăm, oameni care au răbdare să ne răspundă.
Noi luăm răspunsurile de la ei, le punem într-un tabel, stabilim cele mai populare răspunsuri și pe alea le ținem. Dar sunt și unele întrebări pe care nu el putem juca, răspunsurile sunt de la X la Y și nu ai cum. Atunci, respectiva întrebare nu intră în emisiune”, a precizat prezentatorul TV.
Noul sezon al emisiunii se apropie cu pași repezi, iar telespectatorii sunt curioși să afle ce schimbări vor avea loc. Ei bine, simpaticul moderator a mărturisit că show-ul își va păstra formatul, însă întrebările vor fi altele.
„Venim cu întrebări noi pentru că avem o echipă de conținut foarte bună. Toți venim cu idei, dar echipa structurează întrebarea în așa fel încât să poată să fie jucată în emisiune”, a spus Cabral.
„Stiu că lumea când vine cu sezon nou zice chestii, dar noi nu venim cu nimic nou, este același proiect, la fel sunt familii foarte mișto, întrebări la fel de tâmpite, unele, e totul la fel.
N-am reparat nimic, era bine cum era înainte.”, a declarat prezentatorul, și a mai adăugat: „Știu că atunci când vii cu ceva nou: Mamă, uitați-vă, e nemaipomenit. Nu, noi suntem aceiași”.
Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...