Cine se afla, de fapt, la volanul camionului care a explodat pe podul Kerci. Detalii noi au ieșit la iveală

Ioana Bucur 09.10.2022, 11:03
Cine se afla, de fapt, la volanul camionului care a explodat pe podul Kerci. Detalii noi au ieșit la iveală

Presa din Rusia a dezvăluit cine se afla, de fapt, la volanul camionului care a explodat sâmbătă pe Podul Kerci. Detalii noi au ieșit la iveală despre incidentul ce a avariat grav „Podul lui Putin”, proiectul în care liderul de la Kremlin s-a implicat personal. O mărturie video face furori în mediul online.

Cine era, de fapt, la volanul camionului care a explodat pe Podul Kerci

Noi informații au ieșit la lumină în cazul exploziei de pe Podul Kerci de sâmbătă dimineața. Pe portalul rusesc Gazeta a apărut recent un videoclip în care apare un tânăr în vârstă de 26 de ani, Samir Iusubov. El este, de fapt, proprietarul camionului, însă susține că nu are nicio legătură cu incidentul, susținând că autovehiculul era folosit de unchiul său, care făcea transporturi de mărfuri.

În înregistrarea publicată inițial de canalul de Telegram Baza, Samir Iusubov a declarat că are nicio implicare în incidentul de sâmbătă dimineața.

„Eu, Iusubov Samir Seimuroglu, născut în 1996, nu am nimic de-a face cu ceea ce s-a întâmplat pe podul din Crimeea”, a spus proprietarul camionului.

Tânărul în vârstă de 26 de ani a confirmat că autovehiculul era un model International Prostar produs de compania americană International Truck și era înregistrat pe numele lui, însă era folosit de unchiul lui, Mahir Iusubov, pentru a face transporturi de mărfuri.

Cine se afla, de fapt, la volanul camionului care a explodat pe podul Kerci. Detalii noi au ieșit la iveală

„Am citit tot felul de prostii, prostii!”

Unchiul proprietarului, un bărbat în vârstă de 58 de ani, ar fi fost la volanul camionului sâmbătă dmineața, în momentul exploziei. Potrivit presei din Rusia, ar fi fost deja identificat de rude în imaginile surprinse la punctul de control înainte de intrarea pe pod.

Citând o sursă din interiorul agențiilor de aplicare a legii din Rusia, RBC a dezvăluit că șoferul camionului ar fi primit pe internet o comandă de transport de îngrășăminte.

Baza notează că autoritățile le caută pe rudele șoferului, iar Samir este plecat în străinătate. Potrivit canalului de Telegram Mash, Mahir s-a mutat în Krasnodar în urmă cu doi ani, împreună cu familia sa.

Nici sora lui Samir nu crede că fratele ei ar fi fost implicat în explozia de la Podul Kerci.

„Îți spun că acest lucru nu este adevărat… Am citit tot felul de prostii, prostii. Am citit deja destule”, a spus ea.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...