Cine rămâne cu casa de la Cornu și banii lui Victor Socaciu. S-a decis cum se împarte averea artistului (Exclusiv)

Ioana Bucur 01.10.2022, 16:16
Cine rămâne cu casa de la Cornu și banii lui Victor Socaciu. S-a decis cum se împarte averea artistului (Exclusiv)

După mai bine de șase luni de la decesul celebrului artist, jurnaliștii redacției Playtech – Impact.ro au aflat, în exclusivitate, ce se va întâmpla cu averea acestuia, în condițiile în care cei trei copii ai muzicianului, precum și văduva acestuia, Brândușa Simion, s-au înțeles în ceea ce privește succesiunea. Cine rămâne cu casa de la Cornu și banii.

Cum se împarte averea lui Victor Socaciu

Moartea neașteptată a lui Victor Socaciu, la finalul anului 2021, a pornit un adevărat război între moștenitorii săi. În condițiile în care în spațiul public au fost aruncate numeroase replici acide de la o tabără spre cealaltă, mulți s-au întrebat cum se va împărți averea lăsată în urmă de artist.

Jurnaliștii redacției Playtech – Impact.ro au aflat, în exclusivitate, că văduva acestuia, Brândușa Simion, și cei trei copii au ajuns la un acord.

Astfel, soția lui Socaciu va rămâne cu casa de la Cornu, aceasta urmând a-i despăgubi pe cei trei copii ai lui cu câte 30.000 de euro, fiecare, potrivit surselor Playtech.ro, cei patru urmând să se prezinte în această lună în fața unui notar.

Cine rămâne cu casa de la Cornu și banii lui Victor Socaciu. S-a decis cum se împarte averea artistului (Exclusiv)

„Luna asta se face succesiunea”

Moștenitorii au decis să vândă casa pe care Victor Socaciu o avea la Eforie, suma obținută urmând să fie împărțită.

„Luna asta se face succesiunea pentru averea lui Victor Socaciu. Toate părțile implicate s-au înțeles și au fost de acord cu propunerea doamnei Brândușa.

Ea va rămâne cu casa de la Cornu și îi va despăgubi pe cei trei copii, cu aproximativ 30.000 de euro. Socaciu mai avea o casă și la Eforie, care va fi vândută, și mai deținea și niște păduri.

Vor fi împărțite între moștenitori, la fel ca și sumele provenite din dreptul de autor”, a mărturisit în exclusivitate pentru playtech.ro un apropiat al familiei.

În vârstă de 25 de ani, singurul fiu al lui Victor Socaciu, născut în timpul mariajului cu Marina Almășan, se pregătește să plece din România. Prezentatoarea a dezvăluit, într-un interviu mai vechi acordat redacției noastre, că tânărul, care lucrează în domeniul IT, are planuri să se mute în Dubai împreună cu iubita sa.

„Victor se pregătește să se mute în Dubai. Sunt atât de tristă. A fost într-o excursie acolo cu iubita, i-a plăcut.

A spus că el acolo vrea să stea în următorii doi ani, așa că mă pregătesc de o mare despărțire.

Vor să-și închirieze un apartament cu trei camere”, ne-a mărturisit Marina Almășan.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...