Cine poate ieşi la pensie la 48 de ani, în România. Legea a fost dată, condiţiile sunt clare

Stan Filon 07.02.2022, 20:22
Cine poate ieşi la pensie la 48 de ani, în România. Legea a fost dată, condiţiile sunt clare

S-a stabilit acum care sunt românii care pot ieși la pensie la vârsta de 48 de ani! Numărul acestor pensionari va crește după ce Guvernul României a emis o Ordonanță de Urgență prin care se aduce o modificare importantă la Legea Pensiilor. Mai exact, vor avea voie să iasă cu 15 ani mai devreme la pensie și românii care s-au ales cu un handicap în timp ce erau angajați.

Cine poate ieşi la pensie la 48 de ani, în România

Legea Pensiilor a fost modificată prin ordonanța de Guvern nr. 94/2021. Potrivit OUG, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare și a stagiilor de cotizare toate persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap. Până acum legea permitea pensionarea mai rapidă a celor care au căpătat un handicap înainte de asigurarea în sistemul public de pensii.

Astfel, s-a eliminat din Legea pensiilor (263/2010) această discriminare și s-a decis ca reducerea vârstei de pensionare să se aplice tuturor persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap, nu doar celor care aveau un handicap înainte de a se angaja.

Cine poate iesi la pensie la 48 de ani, in Romania
Cine poate iesi la pensie la 48 de ani, in Romania

De ce reduceri la vârsta de pensionare pot beneficia persoanele cu handicap

În funcție de gradul de handicap, toți angajații aflați în această situație pot scurta vârsta de pensionare cu până la 15 ani, astfel:

  • cu 10 ani pentru asiguratii cu handicap mediu, daca au realizat stagiul complet de cotizare;
  • cu 10 ani pentru asiguratii cu handicap accentuat, daca au realizat cel putin doua treimi din stagiul complet de cotizare;
  • cu 15 ani pentru asiguratii cu handicap grav, daca au realizat cel putin o treime din stagiul de cotizare, potrivit avocatnet.ro.

Aceeași ordonanță prevede ca persoanele care au realizat un stagiu de cotizare ca nevăzător sau în condiții de handicap să aibă un stagiu potențial, determinat ca diferență între cele trei stagii de cotizare explicate mai sus și cele realizate până la data acordării pensiei de invaliditate.

Potrivit legii, când se împlinesc condiţiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia de invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă, și se acordă, din oficiu, cuantumul cel mai avantajos. În prezent vârsta standard de pensionare pentru bărbați este de 65 de ani, iar pentru femei vârsta standard de pensionare este de 61 de ani și 6 luni. Pentru a deveni pensionar în România, o persoană trebuie să atingă vârsta de pensionare și să fi contribuit la sistemul de pensii minim 15 ani. Stagiul complet de cotizare este de 35 de ani.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...