Cine pleacă mai repede din casa părintească, fetele sau băieții? Situația în România și în Europa

Ana Anitoiu 01.09.2022, 19:51
Cine pleacă mai repede din casa părintească, fetele sau băieții? Situația în România și în Europa

Eurostat, organismul Comisiei Europene care se ocupă cu statistica, a dezvăluit, joi, cine pleacă mai repede din casa părintească, dintre fete și băieți. Situația din România diferă față de cea din restul Europei. Țara noastră se află în fruntea clasamentului în ceea ce privește diferența de vârstă.

Cine pleacă mai repede din casa părinților, în Europa

Potrivit datelor Eurostat, fetele tind să plece mai devreme de la părinți decât băieții în aproape toate țările din Uniunea Europeană. Însă, cea mai mare diferență între genuri a fost înregistrată, anul trecut, în România.

Mai exact, la nivelul întregii Uniuni Europene, tinerii care au părăsit anul trecut casa părintească aveau vârsta medie de 27,4 de ani, în timp ce tinerele aveau în medie 25,5 ani, adică cu aproape doi ani mai puțin.

Eurostat a subliniat că, în urmă cu un an, tinerii plecau din casa părinților, în medie, după vârsta de 30 de ani în 11 țări membre ale Uniunii Europene: Croaţia, Portugalia, Slovacia, Bulgaria, Grecia, Slovenia, Italia, Malta, Spania, România şi Polonia. În cazul tinerelor, acest lucru s-a întâmplat în doar două state, Portugalia şi Croaţia.

Cine pleaca mai repede din casa parinteasca, fetele sau baietii
Eurostat a dezvaluit cine pleaca mai repede din casa parinteasca, fetele sau baietii. Foto: pexels.com

Cea mai mare diferență între vârsta la care pleacă băieții și fetele de acasă, în România

Datele publicate de Eurostat mai arată că cea mai mare diferență din Uniunea Europeană între vârsta la care pleacă băieții și fetele de acasă a fost înregistrată, anul trecut, în România. Diferența este de aproximativ cinci ani.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Concret, vârsta medie pentru fete a fost de 25,6 ani, iar pentru băieți de 30,3 ani. În Bulgaria, diferența este de 3,5 ani, mult mai mare decât cea înregistrată în Suedia, unde diferența de gen este de 0,4 ani, Danemarca (0,5 ani) și Irlanda (0,9 ani).

Per total, vârsta persoanelor tinere, indiferent de gen, care au părăsit anul trecut casa părinților lor a fost de 26,5 de ani. Totuși, există diferențe considerabile între statele membre ale blocului comunitar. De exemplu, în Portugalia, vârsta medie la care pleacă tinerii din casa părintească este de 33,6 ani. În Croația, este de 33,3 ani; în Slovacia, de 30,9 ani; în Grecia, de 30,7 ani; iar în Bulgaria, de 30,3 ani,

Tinerii pleacă din casa părinților lor mult mai devreme în țări din Uniunea Europeană precum: Suedia (19 ani), Finlanda (21,2 ani), Danemarca (21,3 ani) şi Estonia (22,7 ani). Din datele Eurostat se observă că în ţările din nord şi vest, tinerii pleacă de la părinți mai devreme, în timp ce în sud şi est, mai târziu.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...