Cine este românul care l-a bătut pe Vladimir Putin la Judo. „A promis că nu mai participă la concursuri”
Este cunoscută pasiunea lui Vladimir Putin pentru Judo și faptul că a participat la numeroase competiții de profil în tinerețe. Mai puțin cunoscut este însă faptul că un român l-a învins la Judo pe cel care acum ține pe jar întreaga omenire. Se întâmpla în urmă cu aproape jumătate de secol, iar cel care a concurat împotriva lui Putin și l-a învins își amintește și acum momentul acela.
Cine este românul care l-a bătut pe Vladimir Putin la Judo
Cornel Roman se numește cel care l-a învins într-o competiție de Judo pe cel care avea să devină unul dintre cei mai puternici oameni ai planetei. Se întâmpla în 1976, la „Dinamoviada” organizată la Moscova, potrivit as.ro. Aceste competiții au apărut în anii ’50, în perioada Războiului Rece, și erau la concurență cu „Spartachiadele”.
Diferența era că la primele participau angajați ai Ministerelor de Interne, în timp ce cele din urmă erau destinate sportivilor din structurile Ministerelor Apărării.
Pentru fiecare sport în parte era ales un oraș, iar întrecerile îi ajutau pe sportivi să se pregătească pentru competiții mai serioase, precum europenele, mondialele sau olimpiadele. „Dinamoviada” de Judo din 1975 a avut loc la Minsk, iar Constantin Niculae, tatăl lui Marius Niculae, a declarat pentru sursa citată că:
La competiție au participat studenți de la școlile de ofițeri de Interne. La judo, erau cinci categorii, la fiecare dintre acestea concurau între 22 și 24 de sportivi. Eu eram la categoria 63 de kilograme, iar Putin – la 70 de kilograme. Putin era în anul 3 la Academia de Poliție și a ocupat atunci locul secund la categoria lui. A promis că nu mai participă la concursuri, pentru a se concentra pe cariera de ofițer”.
Putin nu a putut sta departe de Judo
Deși spusese că se retrage, cel care este astăzi președintele Rusiei nu a rezistat și a participat și în anul următor la „Dinamoviadă”, după ce devenise campionul orașului Leningrad. În 1976, „Dinamoviada” a avut loc la Moscova. A fost anul în care Cornel Roman l-a învins pe Vladimir Putin, iar amintirile sunt extrem de vii, după mai bine de 45 de ani de la momentul respectiv:
Îmi aduc aminte că am câștigat la puncte greu, foarte greu. Știți cum se spune: ții minte pe cine te învinge, nu pe cine bați. Dacă ar fi să mă mai lupt cu cel mai puternic om al lumii, m-aș băga! Sincer, am curaj, dar nu mai pot fizic!”, a spus ofițerul în rezervă pentru sursa citată.
Vladimir Putin era posesorul centurii negre cu 8 dani la vremea respectivă și a mai continuat turneele demonstrative și în anii următori.