Cine este românul care a stat lângă Prinţul William şi Kate la fianal dintre Anglia şi Italia de la EURO 2020. Imaginea asta face furori

Andrei Cezar 12.07.2021, 17:19

Surpriză pe Wembley, la finala dintre Italia și Anglia. Un român s-a bucurat de spectacolul fotbalistic la doi pași de Prințul William și soția sa, Kate Middleton.

Românul care a urmărit meciul dintre Italia și Anglia de lângă membrii familiei regale

La finala de pe Wembley, șeful Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a urmărit partida dintre Italia și Anglia 1-1 (3-2 după loviturile de departajare) de la VIP, pe un loc aflat la câteva scaune distanță de membrii familiei regale din Marea Britanie. El a primit invitație din partea UEFA, la fel ca ceilalți președinți de federație. Forul continental a trimis invitații și personalităţilor din fotbal, dar şi din alte domenii.

Printre cei prezenți în tribunele stadionului Wembley s-au numărat actorul de la Hollywood Tom Cruise, David Beckham, premierul Marii Britanii Boris Johnson, Karl-Heinz Rummenigge, Nasser Al-Khelaifi (preşedintele lui PSG), Davor Suker (preşedintele Federaţiei Croate de Fotbale), Luis Figo sau Fabio Capello.

De la eveniment nu puteau lipsi Prințul William și Kate Middleton, care așa cum au procedat și în semifinala dintre Anglia și Danemarca, l-au adus cu ei și pe micul prinț George, fiul lor.

După executarea loviturilor de departajare, prințul William a încurajat echipa Angliei, căreia i-a transmis să nu se lase copleșită de emoțiile generate de pierderea trofeului.

„Sfâşietor. Felicitări Italiei pentru o mare victorie. Anglia, ai ajuns atât de departe, dar din păcate azi nu a fost ziua ta. Puteţi ţine capul sus şi puteţi fi mândri de voi. Ştiu că urmează mult mai multe. W”, a fost mesajul postat de prinţul William.

Razvan Burleanu, langa Printul William si Kate Middleton, la finala dintre Italia si Anglia
Razvan Burleanu, langa Printul William si Kate Middleton, la finala dintre Italia si Anglia

Burleanu i-a trimis pe Hagi și Popescu la Trbuna II, la primul meci de pe Arena Națională la Euro

Și premierul Marii Britanii Boris Johnson, care a ales să renunțe la ținuta oficială și a adoptat un stil vestimentar demn de un astfel de eveniment, fiind îmbrăcat cu un tricou al naționalei, i-a încurajat pe jucători după meci.

„Acesta a fost un rezultat dureros pentru finalul Euro-2020, dar Gareth Southgate şi echipa Angliei au jucat ca nişte eroi. Au făcut naţiunea mândră şi merită un mare credit.”, a scris Johnson pe reţelele de socializare.

Răzvan Burleanu a fost în centrul unui scandal monstru după primul meci de pe Arena Națională din cadrul EURO 2020 (Austria – Macedonia de Nord 3-1). Președintele FRF a fost acuzat că a oferit invitații la Tribuna VIP doar politicienilor, șefului DNA și membrilor staff-ului FRF, în timp ce jucători din Generația de Aur, precum Gheorghe Hagi, Gică Popescu și Dorinel Munteanu au fost trimiș să urmărească partida de la Tribuna a II-a.

Urmăriți Impact.ro și pe