Cine este Monica Cadogan, femeia cu patru copii care s-a îmbogățit prin compania Vivre

Mamă a patru copii, Monica reprezintă antreprenorul model

Monica Cadogan face parte din echipa Leilor da la Pro tv, în cadrul show-ului Imperiul Leilor. Este una dintre cele mai apreciate personaje de pe micul ecran. Este mamă a patru copii și o femeie de afaceri de succes

Monica Cadogan, CEO al companiei Vivre

Unul dintre investitorii care vor trebui să fie convinși pentru a finanța aceste afaceri este Monica Cadogan. Ea este CEO al companiei Vivre, cel mai mare brand de home-deco din sud-estul Europei.

În cei 7 ani de la lansarea companiei, Monica Cadogan a reușit să construiască un business de succes în nouă țări din sud-estul Europei.  Printre acestea se află Bulgaria, Ungaria, Croația și Polonia.

Mamă a patru copii, Monica reprezintă antreprenorul model. Aceasta combină cu naturalețe rolul de mamă și cel de lider în afaceri. Crede despre ea că este ca un maratonist și are talentul de a demonstra că nimic nu e imposibil.

Mai ales, atunci când ai un plan și îți dorești cu adevărat să îl duci la capăt. Televiziunea este o nouă provocare pentru Monica, pe care o acceptă cu brațele deschise.

Imperiul leilor, una dintre cele mai urmărite emisiuni, la Pro tv

„Când vorbim despre un business de succes, nu există idei bune sau rele, există doar planul potrivit, pe care trebuie să îl construiești și să îl duci la bun sfârșit. Un antreprenor trebuie să fie asemenea unui alergător de cursă lungă, adică să fie pregatit atât mental, cât și fizic pentru maratonul învățării.

Monica va urmări cu atenție și va investi în modelele de business care au potențial

Monica va urmări cu atenție și va investi în modelele de business care au potențial

Pentru mine participarea la Imperiul Leilor vine la pachet cu mult entuziasm. Cât despre misiunea mea, pot spune că sunt gata să demonstrez că nimic nu este imposibil!”, a declarat Monica Cadogan, unul dintre investitorii de la Imperiul Leilor, pentru Pro tv.

În emisiune, Monica va urmări cu atenție și va investi în modelele de business care au potențial de a trece granițele țării, la fel cum a făcut și propria companie.

În emisiunea Imperiul Leilor, Monica va trebui să simtă potențialul ideilor de business și cea care o va convinge va primi finanțare din partea ei! Însă nu numai concurenții vor simți tensiunea competiției. Și cei care vor finanța ideile de business!  Rămâne de văzut dacă Monica va fi în continuare pregătită să lupte împotriva celorlalți investitori. Aceasta este pregătită pentru a câștiga supremația asupra unei idei de business.

Imperiul Leilor este emisiunea  de divertisment adresată celor care au deja o afacere sau o idee de business și vor să își vadă visul finanțat.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI