Liberalul Mircea Abrudean a fost numit în funcția de secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat, printr-o decizie a prim-ministrului Florin Cîţu, publicată, miercuri, în Monitorul Oficial. Numirea se pare că a fost, de fapt, un troc între PNL și UDMR.
Mircea Abrudean a fost adus la București, unde i s-a oferit un post la Guvernul României, drept recompensă pentru că a trebuit să părăsească o funcție foarte bună, în Cluj-Napoca, urmărită de foarte mult timp de UDMR. Abrudean a deţinut funcţia de prefect al judeţului Cluj, iar acum postul său a fost oferit pe tavă unui reprezentant al UDMR. Cel care îi va lua locul este un tânăr avocat, pe numele său Tasnádi István.
Reprezentantul UDMR este, se pare, cam tânăr pentru funcția de prefect, deoarece există o limită de vârstă. Prefectul trebuie să aibă minimum 30 de ani, iar tânărul avocat va împlini această vârstă de-abia în luna martie 2021, potrivit publicației MonitoruldeCluj.
Dar cine este, de fapt, Mircea Abrudean, noul secretar general adjunct al Guvernului? Ei bine, s-a născut la data de 23 iulie 1984 și este absolvent la Universitatea „Babeș-Bolyai”, Facultatea de Studii Europene. Are un master făcut la Welcomeurope, Bruxelles (Belgia), pe Managementul proiectelor, Fonduri structurale, dar a mai făcut un master la SNSPA în Managementul proiectelor.
Mircea Abrudean se pricepe și la afaceri, mai ales cu statul. Potrivit presei locale, Mircea Abrudean și-ar fi numit socrul în locul său ca administrator la mai multe firme. Printre acestea se numără și societatea SIAB Development, care este abonată la contracte cu statul. Aceasta a încheiat multe astfel de contracte care au ca obiect consultanța.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Mircea Abrudean venea la Prefectură din postura de șef în CA al Companiei de stat TETAROM, dar și ca memebru în CA al Companiei de Termoficare Cluj.
Mircea Abrudean a ajuns în 2006 Delegat oficial al Consiliului Județean Cluj la Bruxelles, dar cam în aceeași perioadă ocupă funcția de Referent / Inspector de specialitate / Expert în cadrul Consiliului județean Cluj.
În 2008, după lansarea proiectelor POSDRU, Abrudean ajunge Consilier informare, help desk în cadrul Ministerului Educației, Unitatea Regională Nord-Vest, Cluj-Napoca. Un an mai târziu ajunge șef de cabinet senatorial, ocupând funcția până în 2012. Din 2013 și până în 2019, în CV-ul lui Mircea Abrudean, apar funcții de conducere la firmele menționate anterior, ca apoi pe 13 decembrie 2019 să fie numit Prefect de Cluj.