Sâmbătă, 30 mai, de la ora 20:00, a avut loc finala “Survivor România” , în direct, la Kanal D, prin votul publicului. Cei patru concurenti care au ajuns in finala Survivor Romania au fost Elena Ionescu, Lola, Emanuel Neagu și Iancu Sterp. Însă doar unul a fost norocos. Elena Ionescu a câștigat marele premiu.
Telespectatorii au decis, prin vot, în direct, cine a meritat să câștige această competiție. Cine este concurentul care a cucerit inima celor de acasa. Cei de acasă au votat pe cel care a dovedit că este demn de titlul de Survivor Romania.
Castigatorul Survivor Romania a primit marele trofeu, dar si premiul în valoare de 250.000 de lei.
Elena Ionescu este o prezenţă foarte cunoscută în showbiz pentru că a intrat în lumina reflectoarelor de la o vârstă fragedă. Artista avea doar șase ani când a pășit prima dată pe o scenă. Între timp a participat la numeroase concursuri naționale și internaționale, de unde s-a întors cu multe premii.
Elena Ionescu este licențiată în Jurnalism și a absolvit Școală Populară de Artă, Secția Canto și Teatru. În 2006 devenea, pentru zece ani, vocea formației Mandinga.
După despărțirea de trupa Mandinga, Elena Ionescu și-a continuat cu succes carieră muzicală. Și-a impresionat fanii cu piese precum „Pasiune’, în colaborare cu Puya și Vescan. „Spune-i’, în colaborare cu Mahia Beldo sau „Ce e dragostea’, recent lansată.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Elena Ionescu vine după o perioadă foarte tulbure în ceea ce priveşte viaţa privată. La sfârşitul verii anului trecut, Elena şi soţul ei au decis să divorţeze, la un an de când au devenit părinţi şi la mai puţin de doi ani de la nuntă.
„Curiozitatea, o anumită doză de teribilism și dorința de a-mi testa limitele m-au determinat să întru în această încercare. Sunt optimistă și abia aștept să văd ce îmi rezervă viitorul în Republica Dominicană’, a declarat Elena Ionescu despre experienţa Survivor România 2020.
Patru luni, Survivor România a ținut cu inima la gură milioane de telespectatori, cu situații de viață la limita. Concurenții au evoluat pe traseele din Republica Dominicană, iar show-ul se apropie de bătălia finală.
Tensiunile au fost extrem de puternice în concurs. Concurenții au dat totul pe trasee pentru a intră în posesia mult ravnitului trofeu “Survivor România” și a premiului în valoare de 250.000 de lei. Toți concurenții au trecut printr-o serie de încercări. Acest lucru, departe de toți cei dragi, de confortul casei, în condiții extrem de dificile.
„Mai e foarte puțin până vom află câștigătorul acestei competiții. Este impresionantă evoluția acestor concurenți, i-am urmărit de-a lungul timpului, in diverse ipostaze, i-am simțit cât efort depun pentru a se autodepăși. Îi respect pe toți și îmi doresc să câștige cel care merită cel mai mult acest trofeu”, a declarat Dan Cruceru în semifinale.