Alexandra Ungureanu se pare că trece printr-o perioadă tristă din viața ei. Chiar când credea că și-a găsit sufletul pereche, se pare că a fost părăsită recent. Vedeți în rândurile de mai jos cine este DJ Gojira, bărbatul care a părăsit-o pe Alexandra Ungureanu.
Alexandra Ungureanu nu mai are nevoie de nicio prezentare. Se afla sub lumina reflectoarelor de ani buni, iar melodiile ei ajung imediat la inimile fanilor săi, cât și în trenduri. Pe cât de bine îi merge cântăreței pe plan profesional, pe atât de nefericită este în prezent pe plan amoros.
Alexandra Ungureanu este cunoscută ca fiind un artist discret. Îi place să-și țină departe de ochii lumii viața personală, însă cu toate acestea nu s-a sfiit în urmă cu aproape un an să apară la brațul unui bărbat. Cel în cauză era chiar DJ Gojira, pe care lumea îl cunoaște ca fiind om de radio, producător muzical și DJ, dar în ultima perioadă și un podcaster de succes.
Citește și Alexandra Ungureanu trăiește șoc după șoc. Ce i-a făcut iubitul chiar înainte de nuntă (Exclusiv).

DJ Gojira, pe numele său real George Dorin Andreescu, în vârstă de 39 de ani, este și el un tip foarte discret. Într-un interviu acordat anul trecut, o menționa pe Alexandra Ungureanu ca fiind una dintre cântărețele sale preferate din România. Mai apoi, a spus că trăiește o frumoasă poveste de dragoste, alături de o femeie cu care se simte foarte bine.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]”Din zona de pop îmi place foarte mult Alexandra Ungureanu, Irina Rimes este alt artist care mi se pare foarte bun. (Sentimental: nr.) sunt foarte OK, dar aș prefera să rămân la fel de discret. Cred că partea personală, deși influențează în mod direct partea profesională, și se simte, prefer să rămână doar personal. Ca nota de subsol, sunt într-o perioadă extraordinară pe această zonă, sunt împreună cu o femeie cu care mă simt foarte bine”, mărturisea anul trecut DJ Gojira pentru ego.ro.
Ei bine chiar când fanii lor se așteptau la vești importante din partea celor doi, iată că s-a întâmplat un lucru trist. Alexandra Ungureanu și DJ Gojira s-au despărțit. Se pare că cel care ar fi pus punct idilei ar fi fost chiar DJ Gojira, care s-a afișat deja prin București cu o blondă superbă, trasă prin inel.
Gicu Gojira s-a născut în Țăndărei, unde a terminat și liceul. Imediat după, s-a mutat în București, pentru a deveni medic. Planurile s-au schimbat între timp, iar pasiunea pentru muzică a învins, deoarece a făcut trei ani de pian și doi de canto, ba a cântat chiar și în corul școlii, așa că nu a vrut să renunțe la pasiunea sa. De mic a vrut să facă muzică și într-un final i-a reușit. La 16 ani se apuca de cântat, iar la 21 începea să mixeze. A debutat singur, printr-o serie de concerte, iar apoi a început colaborarea cu prietenul său, Kosak și împreună au avut colaborări importante cu nume precum Timpuri Noi, Omul cu Șobolani, Da Hood Justice, Dagga sau Sistem.
Anii au trecut, iar Gojira este, în momentul actual, om de radio, producător muzical și Dj, podcaster, dar și actor. A debutat în serialul de comedie” Strada Speranței”, de la Kanal D, unde face un cuplu de nota 10 cu Dragoș Mușat. Cei doi interpretează în serial rolurile Veveriță (Dragoș Mușat) și Ciocan (Gicu Gojira), ”locotenenții” lui Viorel Teodorescu (Ovidiu Niculescu). Două personaje pline de umor, care lucrează împreună la un service auto.