Simona Halep este numele cu care România se mândrește de fiecare dată când vine vorba despre o competiție de tenis. Dubla campioană de Grand Slam a reușit să câștige un număr record de meciuri împotriva compatrioatelor sale în circuitul WTA. Cu toate acestea, Simona Halep a fost învinsă de o jucătoare din România în urmă cu 11 ani. Puțini își amintesc cine este jucătoarea de tenis care i-a ținut piept Simonei.
Simona Halep concurează în această perioadă la Transylvania Open, acolo unde jucătoarea de tenis a trecut prin momente dificile, în urma unor dureri din zona lombară, după meciul din optimi cu Varvara Gracheva. Până în prezent, în circuitul WTA, Simona Halep a participat la 15 meciuri împotriva altor românce și a reușit să câștige 14 dintre ele, pierzând unul singur. Singura jucătoare din România care a învins-o pe Simona Halep este, de asemenea, un nume cu greutate din tenisul autohton.
Unicul eșec pe care Simona Halep l-a resimțit în urma unui meci împotriva compatrioatelor sale a avut loc în urmă cu 11 ani, în 2010. Pe atunci, Halep era învinsă de Sorana Cîrstea la turneul din Cincinnati, în faza calificărilor, cu un scor de 6-2, 6-4. Aceasta este singura înfrângere a Simonei în circuitul WTA în fața unei alte românce.
Astăzi, în sferturile de finală ale competiției de la Cluj-Napoca, Simona Halep a întâlnit-o pe Jaqueline Cristian, locul 105 WTA. Simona, care se regăsește pe locul 18 WTA, a depășit-o pe Gabriela Ruse (locul 85 WTA), în 2 seturi, cu scorul de 6-1, 6-2. Cel de-al 16-lea meci al jucătoarei împotriva unei alte „tricolore”, în ultimii 11 ani, s-a încheiat cu o nouă victorie pentru Halep.
Meciul, desfășurat în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, a adăugat o reușită pe lista Simonei, în fața altor românce. Al 16-lea meci împotriva unei alte jucătoare de tenis din România s-a încheiat cu scorul de 6-1, 6-1. Astfel, Simona Halep a bifat o nouă reușită împotriva unei conaționale, după ce a învins-o pe Jaqueline Cristian.
Jaqueline Cristian a reușit să impresioneze publicul de la Cluj, în competiția Transylvania Open. Jucătoarea de tenis a revenit spectaculos de la scorul de 0-1 la seturi, în primul său meci, împotriva lui Kaja Juvan, pe care a învins-o la finalul unui meci de 3 seturi foarte lungi. „Contesa” a eliminat-o apoi pe favorita numărul 5, Ajla Tomljanovic, spre surprinderea tuturor.