Iată cine este Grigor Dimitrov, noul iubit al Mădălinei Ghenea! Frumoasa actriță din România trăiește o nouă poveste de iubire. După ce s-au ferit de ochii curioșilor pentru ceva timp, iată că acum cei doi amorezi și-au făcut publică relația chiar pe rețelele sociale.
Mădălina Ghenea nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este de ani de zile în atenția presei din România, dar mai ales în atenția presei internaționale. Frumusețea ei a făcut-o cunoscută în toată lumea și i-a adus câtva roluri importante în filme, unde a jucat alături de nume celebre din cinematografia mondială.
Mădălina Ghenea este de ceva timp în al nouălea cer. Iubește și este iubită și nu vrea să se mai ascundă. Recent, frumoasa actriță a făcut publică relația pe care o are cu tenismenul Grigor Dimitrov, locul 33 ATP. Este cel mai nou cuplu din showbiz. Zvonurile că între cei doi ar fi o idilă circulau deja de câteva săptămâni, de când românca a fost surprinsă în loja tenismenului bulgar, în timpul turneelor de la Madrid și Roma.

Mădălina Ghenea și Grigor Dimitrov au ales să nu se mai ascundă și și-au făcut relația publică pe rețelele de socializare. Au postat pe Instagram o serie de poze dintr-o ședință foto, cu mesajul „În curând”, lăsându-și fanii în suspans, după care mesajul a dispărut. Fanii au urmărit cu sufletul la gură rețelele sociale și nu au fost dezamăgiți.
Frumoasa româncă a postat un Story cu o pasăre aflată în zbor, ce-și menținea echilibrul cu ajutorul partenerului ei, cu mesajul „Tu și eu. Tu faci imposibilul posibil!”, urmat de o etichetare a lui Dimitrov. Tenismenul a revenit și el cu un mesaj: „Magia plutește în aer când sunt cu tine!”.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Noul iubit al Mădălinei Ghenea este un adevărar Don Juan. În trecut s-a iubit cu nume mari din sport, dar și showbiz. A avut o relație de câțiva ani cu tenismena Maria Sharapova, iar mai apoi s-a iubit timp de patru ani cu cântăreața americană Nicole Scherzinger.
Dimitrov s-a născut pe 16 mai 1991 și este un tenismen profesionist de origine bulgară. Cea mai bună poziție ocupată de el a fost locul 3 mondial la simplu, poziție pe care a obținut-o pentru prima dată pe 20 noiembrie 2017, ajungând cel mai bine clasat jucător bulgar din istorie.